Galaxy Z Flip 7 posibil exclusiv cu procesor Exynos 2500

337
Flip 7 exynos 2500
Sursă foto: via GizmoChina

Am scris de mai multe ori despre posibilitatea ca Galaxy Z Flip 7 să fie lansat cu procesorul Samsung Exynos 2500. Acum o nouă informație venită la Seoul Economic Daily, cel mai mai mare ziar de afaceri după venituri din Coreea de Sud, susține că Flip 7 și Fold 7 vor intra în producție de masă luna viitoare.

Compania Samsung este una dintre puținele mărci care își folosesc propriile procesoare pentru smartphone-urile sale. Seria Exynos a fost prezentă aproape în fiecare serie de dispozitive Galaxy, de la cele ieftine până la cele high-end. Cu toate acestea, seria Galaxy Z de telefoane pliabile, a fost lansată de obicei cu cipuri emblematice Qualcomm Snapdragon 8. Dar se pare că acesta ar putea să nu fie cazul pentru Galaxy Z Flip 7.

Chiar dacă Seoul Economic Daily susține că Samsung va lansa în producția în masă pe Fold 7 și Galaxy Z Flip 7 în luna mai, un alt detaliu referitor la noua generație pliabile atrage atenția. Se pare că Samsung are în plan să lanseze pe Flip 7 doar într-o variantă cu Exynos 2500, potrivit GizmoChina.

Vă reamintim că Exynos 2500 este un procesor fabricat cu tehnologia de 3nm care trebuia lansat cu seria Galaxy S25. Știm de ce acest cip nu a ajus în seria Galaxy S25. Cu alte cuvinte, aceasta ar fi prima dată când un telefon Samsung Flip nu va împacheta un procesor Snapdragon. Producția în masa a lui Flip 7 și Fold 7 va începe la fabricile Samsung din Coreea de Sud și Vietnam.

Vietnamul are numele oficial Republica Socialistă Vietnam. În ciuda acestui nume (Republică Socialistă) este una din cele mai capitaliste țări din Asia. Vietnamul este și al doilea cel mai mare producător de cafea din lume după Brazilia.

Pe baza a ceea ce știm până acum, Galaxy Z Flip 7 ar putea avea ambele ecrane puțin mai mari. Cel puțin asta rezultă din husele de protecție recent apărute. Știm de asemenea, că Samsung intenționează să producă aproximativ 240.000 de telefoane Flip 7 și 170.000 de Galaxy Z Flip 7 FE în al doilea trimestru al anului 2025. Pe de altă parte, Galaxy Z Fold 7 va fi produs inițial într-un lot de 160.000 de unități.

Modelele Flip de până acum au fost cele mai populare datorită prețurilor și designului. Deci nu este surprinzător faptul că Galaxy Z Flip 7 va fi produs în cantități mai mari. Cu toate acestea, Galaxy Z Flip 7 FE este o noutate, iar Samsung doar presupune cum va fi primit de piață.