Vor fi depășite vânzările seriei Galaxy S25 de seria Galaxy S26?

163
Galaxy S26 series
Sursă foto: CNN

Deși nu includeau nicio funcție nouă și inovatoare, telefoanele din seria Galaxy S25 s-au vândut ca pâinea caldă în primele luni de la lansare. Acest lucru a generat vânzări la un nivel ce niciun telefon Samsung nu a mai reușit în ultimii 5 ani. Datorită acestui impuls, vânzările anuale ale Galaxy S25 au depășit cu 5% seria S24. Prezentată ieri în SUA, seria Galaxy S26 deja naște întrebări în privința vânzărilor. Va depăși sau nu vânzările seriei Galaxy S25?

Interesant este că un studiu realizat de compania CounterpointResearch susține că seria Galaxy S25 a avut un început mai lent decât predecesorul său când a debutat în februarie 2025. Cu toate acestea, cele trei telefoane din serie a depășit cu mult vânzările seriei Galaxy S24. A avut loc o creștere spectaculoasă a vânzărilor la mijlocul ciclului de viață, din iulie până în octombrie 2025.

Acest lucru a ajuta seria Galaxy S25 să se vândă mai bine decât seria S24 în perioada februarie-decembrie, potrivit AndroidPolice. Galaxy S25 Ultra s-a descurcat chiar mai bine, vânzându-se cu 7% mai mult decât S24 Ultra. Datorită vânzărilor mari, Galaxy S25 Ultra a fost în top 10 telefoane cele mai bine vândute în 2025.

Având în vedere criza memoriei NAND și DRAM și presiunea inflaționistă, va fi interesant de văzut dacă Galaxy S26 Ultra și frații săi pot depăși vânzările față de predecesorii lor sau chiar le pot reproduce succesul. Mai mult, creșterea prețului la memorii a dus și la creșterea prețului la Galaxy S26, S26+ și Galaxy S26 Ultra. Cum se va reflecta acest lucru în vânzări, doar timpul ne va spune.

NAND este un tip de tehnologie de stocare nevolatilă (flash) care păstrează datele fără a necesita alimentare electrică continuă. Este utilizată în SSD-uri, stick-uri USB, telefoane datorită capacității și dimensiunilor compacte.

Chiar dacă Samsung a făcut tot posibilul să nu ridice prețul la seria Galaxy S26, acest lucru nu s-a putut. Prețurile de bază la cele trei modele au crescut față de cele ale seriei Galaxy S25 la lansare. Din acest motiv, Samsung ar putea promova Ultra și mai mult anul acesta, deoarece prețul său de vânzare mai mare oferă mai mult spațiu pentru a ține cont de creșterea costului materialelor.

Cele trei telefoane, Galaxy S26, Galaxy S26+ și Galaxy S26 Ultra, dincolo de procesor și alte câteva noutăți, nu aduc nimic spectaculos în materie de hardware. Galaxy S26 Ultra are aceeași baterie de 5.000 mAh ca modelele anterioare și totuși nu are magneți încorporați pentru suport nativ Qi2. Chiar camerele sunt în mare parte neschimbate, doar camera principală de 200MP și teleobiectivul 5x având o altă diafragmă.

Sursă imagine: Counterpoint Research – comparație vânzări S25 vs S24

Da, ecranul de confidențialitate – Privacy Display, va fi un plus evident și va ajuta S26 Ultra să iasă în evidență față de alte telefoane de pe piață. Cu toate acestea, este posibil ca acesta să nu fie suficient pentru a genera vânzări puternice.