Procesorul Samsung Exynos 2700 testat pe Geekbench

140
Samsung Exynos 2700
Sursă foto: GSMArena

Despre procesorul Samsung Exynos 2700 am scris de mai multe ori până acum. Ne așteptăm ca acest cip să se găsească pe Galaxy S27 și Galaxy S27+, posibil și pe Galaxy S27 Ultra, care vor fi lansate anul viitor.  Acum aceste cip Samsung, cu numărul de model S5E997 a fost testat pe Geekbench. Listarea pe platforma de benchmarking conținând și identificatorul ERD, ceea ce arată că este probabil testat pe o placă de bază.

Potrivit GSMArena, procesorul Samsung Exynos 2700 este de tip deca-core. Tot zece nuclee (deca-core) are și Samsung Exynos 2600. Viitorul procesor emblematic Samsung a fost testat cu Android 16 și 12GB de RAM încorporat. Asta înseamnă că Samsung este deja profund implicat în dezvoltarea sistemului de operare pentru gama S27.

Samsung Exynos 2700 este un procesor cu 10 nuclee ARMv8. Cele mai rapide nuclee au o frecvență de 2,88 GHz, iar cele eficiente sunt la 2,3 GHz și 2,4 GHz. Listarea pe Geekbench arată că Exynos 2700 a obținut un scor de2.603 puncte în testul single-core și 10.350 puncte în multi-core. Nimic impresionant la prima vedere, dar trebuie să luăm în considerare faptul că provin dintr-un model de test. Este prima testare și vor urma diferite reglaje și optimizări în continuare.

Un test OpenCL efectuat separat dezvăluie că procesorul dispune de o placă grafică Xclipse 970. Acest lucru i-a permis să obțină un scor de 15.618 puncte. Se zvonește că procesorul grafic (GPU) Xclipse 970 a fost dezvoltat complet intern de Samsung, fără asistență din partea companiei AMD.

Se așteaptă ca Samsung Exynos 2700 să fie fabricat de Samsung Foundry cu tehnologia de 2nm (SF2P). Sunt informații preliminare despre o creștere de 12% a performanței generale și o reducere de 25% a consumului de energie în comparație cu actualul Exynos 2600.

Exynos 2600, utilizat în Galaxy S26 și Galaxy S26+, s-a dovedit a fi un succes uriaș. Încă este în urma omologului său Snapdragon, dar a consolidat semnificativ credibilitatea Samsung pe piața procesoarelor mobil. Astfel nu este exclus ca rata de utilizare a lui Exynos 2700 în seria Galaxy S27 să crească în comparație cu seria Galaxy S26.

Am scris recent că seria S27 ar putea adăuga o versiune Galaxy S27 Pro, păstrând în același timp cele trei model anterioare neschimbate. Acestea fiind spuse, gama ar urma să includă Galaxy S27, S27+, S27 Pro și Galaxy S27 Ultra. Acestea sunt doar zvonuri inițiale, iar planul companiei Samsung  s-ar putea schimba până la începutul anului viitor.