Samsung Galaxy A51 vs Apple iPhone SE 2020, care este cel mai bun?

2170

Samsung a lansat în decembrie 2019 un excelent smartphone Galaxy A51. Cu specificații excelente, ecran cum numai Samsung poate face și patru camere foto la spate, telefonul vine și la un preț foarte bune. Recent și Apple a lansat un smartphone cu preț redus, iPhone SE 2020, care se vrea o replică la modelele Lite lansate de Samsung pentru Galaxy S10 și Galaxy Note 10. Numai că smartphone-ul Apple nu are forța și capacitatea necesară pentru a concura cu modelele Lite de la Samsung.

Dar poate concura cu un alt model Samsung, acesta fiind Galaxy A51. Și putem spune că este rivalul perfect. Chiar dacă sunt din game diferite nici în comparație cu Samsung Galaxy A51, smartphone-ul Apple iPhone SE 2020 nu este mai bun. Galaxy A51 are avantajele lui așa cum Apple iPhone SE 2020 are și el atu-urile lui. Chiar putem spune că sunt aproape la egalitate. Dar cât de bun poate fi un telefon care costă aproximativ 350 de euro? Când dispozitivul în cauză este Samsung Galaxy A51, răspunsul este simplu: Foarte bun.

Samsung Galaxy A51 vs Apple iPhone SE 2020

Samsung Galaxy A51. Cu un design ce amintește de seria Galaxy S20, Samsung Galaxy A51 este succesorul Galaxy A50 de anul trecut. Ecranul, camerele și bateria sunt punctele forte ale lui Galaxy A51 față de Apple iPhone SE 2020. Chiar și spațiu de stocare pe A51 este destul de generos în aceste zile, dacă luăm în considerare unele flagship-uri, care nu ajung la această capacitate.

Un ecran Super AMOLED Infinity-O de 6,5 inch cu rezoluția de 1080 x 2400 pixeli face toți banii. Este superb! Ideal pentru orice condiții de lumină. Camerele foto în număr de patru pe spate sunt greu de găsit azi și pe telefoanele premium, pe Galaxy A51 sunt acolo în toată splendoarea lor. Camera principală are 48MP iar celelalte sunt de 8MP, de 5MP și una macro tot de 5MP (OnePlus 8 mai bine cotat are camera macro de 2MP) oferă tot ce vrei in materie de fotografie pentru acești bani.

Bateria de 4.000mAh este iarăși o mare bilă albă pentru smartphone-ul Samsung. O baterie mare este ceea ce așteaptă orice utilizator de la un smartphone.

Parte care dezamăgește pe A51, față de iPhone SE este procesorul. Este de generație puțin mai veche și nu se ridică la performanțele procesorului aflat pe iPhone-ul Apple. Și mulți utilizatori iau în calcul puterea de procesare a smartphone-ului, de unde rezultă și viteza sa de reacție.

Apple iPhone SE 2020 are și el părțile lui excelente

Apple iPhone SE 2020. Practic, noul Apple iPhone SE 2020 este un Apple iPhone 8 cu un hardware mai modern. Design-ul pare învechit, marginile sunt mai groase și apare același un buton fizic în față. Ca design, un avantaj pentru smartphone-ul iPhone SE, poate rezulta din dimensiunile sale. Fiind mai mic și mai ușor este mult mai stabil în mână și poate fi manipulat mult mai facil cu o singură mână. Apple iPhone SE este construit din metal și sticlă, este mai rezistent decât Galaxy A51 construit din plastic.

Pentru a fi mai atractiv și a ajuta la vânzare smartphone-ul său, Apple a pus în acesta procesorul Apple A13 Bionic. Este exact același cip-set care se găsește în Apple iPhone 11, Pro mult mai scump și mai performant. Nu se compară ca performanță cu procesorul Samsung Exynos 9611 aflat pe Galaxy A51. Chiar putem spune că îl eclipsează. În puls, iPhone SE 2020 va beneficia de mai mulți ani de actualizări software.

În materie de camere smartphone-ul Apple nu este la nivelul camerelor foarte versatile aflate pe Galaxy A51. Cu toate acestea, iPhone SE are câteva avantaje cu aceste camere. iPhone SE produce fotografii mai naturale, față de culorile parcă prea intense de la Galaxy A51. Sigur că acest lucru este și în funcție de preferințele fiecărui utilizator în parte. În modul de noapte cele două telefoane fac fotografii comparabile. Iar la filmarea videoclipurilor iPhone SE pare chiar mai bun.

Specificații Samsung Galaxy A51 vs Apple iPhone SE 2020

  Samsung Galaxy A51 Apple iPhone SE 2020
Afișaj 6,5 inch, Full HD+ (1080×2400 pixeli) │ Infinity-O Super AMOLED 4,7 inch Retina IPS LCD │ (750×1334) pixeli
Procesor Exynos 9611 (10nm) Octa-core (4×2,3GHz + 4×1,7GHz) Apple A13 Bionic (7nm+) │ Hexa-core (2×2,65GHz + 4×1,8GHz)
Sistem Operare Android 10 și One UI 2.0 iOS 13
Memorie RAM/stocare 4/6/8GB RAM │ 64/128GB Stocare 3GB RAM │ 64/128/256GB stocare
Micro SD Slot microSD (până la 512GB) iPhone SE nu are
Camere foto spate Principală: 48MP, f/2.0
Ultra-wide: 12MP, f/2,2
Adâncime: 5MP, f/2,2
Macro: 5MP, f/2,4
12 MP, f/1,8
Camera selfie 32MP, f/2,2 7 MP, f/2.2
Dimensiuni și greutate 158,5×73,6×7,9 mm │ 172g 138,4×67,3×7,3 mm │ 148g
Baterie 4.000mAh │ încărcare rapidă 15W 1.821mAh │ încărcare rapidă 18W
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot │ Bluetooth 5.0, A2DP, LE │ GPS, GLONASS, BDS │USB 2.0, Type-C 1.0 Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, dual-band, hotspot │ Bluetooth    5.0, A2DP, LE │ GPS, GLONASS │ USB Lightning
Senzori Accelerometru │ Proximitate │ Giroscop, Busolă │ ANT+ Accelerometru │ Proximitate │ Giroscop, Busolă │ Barometru
Autentificare Amprentă pe ecran, Recunoașterea feței Amprentă (în față)
Certificare IP68 IP67
Culori Prism Crush Negru / Alb / Albastru/Roz – la Galaxy A51 Negru, Alb, Roșu pentru iPhone SE 2020
SAR 0,37W/kg (cap) │ 0,67W/kg (corp) 0,98W/kg (cap) │ 0,99W/kg (corp)

Punând în balanță și cele bune și cele rele, Galaxy A51 și iPhone SE 2020 sunt aproape la egalitate, cu un plus pentru Galaxy A51. Acesta are de partea sa designul, ecranul, memoria, camerele și bateria. Mai multe decât iPhone SE. Pe de altă parte, iPhone SE 2020 oferă performanțe superioare ale procesorului, software mai bun și o construcție din metal și sticlă. La prețuri relativ apropiate, acum alegerea unui sau altuia, după ce ați studiat cele de mai sus, rămâne la latitudinea voastră.