Peste 800.000 de precomenzi pentru Galaxy Note 8 în Corea de Sud

1287

Precomenzile pentru cel mai recent smartphone din gama Note, Galaxy Note 8 al companiei Samsung Electronics Co. au atras mai mult de 800.000 de clienți numai în Corea de Sud.

Acest lucru s-a întâmplat în aproximativ o săptămână de la lansarea precomenzilor în țara de origine a telefonului, depășind cu mult predecesorul său Samsung Galaxy Note 7, a declarat astăzi compania Samsung Electronics într-un comunicat de presă.

Gigantul high-tech sud-coreean a spus că aproximativ 850.000 de oameni au comandat acest phablet în decursul celor opt zile care au trecut de la debutul precomenzilor. În acest timp a primit rezervări online și offline pentru cumpărare prin intermediul celor trei mari operatori de telefonie mobilă din Corea de Sud.

Cei care au precomandat Samsung Galaxy Note 8 au primit dispozitivul cu câteva zile mai devreme, a declarat Samsung, deși lansarea oficială este programată pentru 21 septembrie.

Cifra înregistrată până acum de Galaxy Note 8 eclipsează puternic scorul obținut anul trecut de Samsung Galaxy Note 7, care a reușit să atragă doar 380.000 de precomenzi dar într-o perioadă de precomandă de 13 zile. Dispozitivul anterior, Note 7 a fost eliminat de pe piață în totalitate datorită problemelor avute cu bateriile defecte, care au provocat apariția unor incendii în timpul reîncărcării.

Samsung a declarat că ediția Galaxy Note 8 de 64GB a reprezentat aproximativ 65% din vânzări, iar ediția de 256GB a reprezentat 35%. Cea mai populară culoare precomandată de cumpărători a fost cea neagră, urmată de culoarea albastră.

Prețul afișat de Galaxy Note 8 pentru modelul cu 64GB se ridică la 1.09 milioane de won, echivalentul a 962 $, iar cea a modelului cu 256GB este de 1.25 milioane won.

Rivalul lui Samsung din Corea de Sud LG Electronics Co., a început, de asemenea, să accepte precomenzi pentru noul său telefon smartphone, V30, începând de joi, înaintea lansării oficiale care va avea loc luna viitoare. Compania LG nu a comunicat un număr oficial de precomenzi.

SURSĂKoreaHerald