După o perioadă foarte lungă de program One UI 9 beta pentru Galaxy S26, programul beta se extinde în sfârșit. Samsung a lansat prima versiune One UI 9 beta pentru seria Galaxy S25, extinzând programul dincolo de seria Galaxy S26. Actualizarea de aproximativ 3.860 MB (firmware DZHK) include patch-ul de securitate din august 2026 și aduce Android 17 pe telefon.
Actualizarea la Android 17 și interfața One UI 9 beta este disponibilă în prezent în India, Marea Britanie și Coreea de Sud. La fe cum este pentru seria Galaxy S26, sperăm că Samsung va extinde programul beta și în SUA, Germania și Polonia. Prima actualizare beta One UI 9.0 pentru seria Galaxy S25 aduce câteva funcții noi pentru patru telefoane din gamă. Acestea sunt: Galaxy S25, Galaxy S25+, Galaxy S25 Ultra și Galaxy S25 FE.
Seria Galaxy S25 a intrat în program One UI 9 beta
Seria Galaxy S26 a primit a șaptea versiune beta One UI 9 săptămâna trecută, potrivit AndroidAuthority. Cu toate acestea, în afară de flagship-urile lansate cu One UI 9 preinstalat (telefoanele pliabile din acest an și Galaxy S26 FE), alte telefoane Samsung nu au primt parfum de One UI 9. Acest lucru se schimbă acum, deoarece Samsung a început în sfârșit programul One UI 9 beta pentru seria Galaxy 25.
Prima versiune beta One UI 9 pentru seria S25 vine cu versiunea de firmware care se termină în ZZHL/DZHK. Actualizarea are o dimensiune de 3.861,56 MB. Dimensiunea mare este destul de mare pentru prima versiune beta care aduce actualizarea platformei Android 17. Nivelul patch-ului de securitate este 5 august 2026.
Momentan nu este clar dacă Samsung Galaxy S25 Edge este inclus în acest program beta. În mod surprinzător, Samsung a inclus Galaxy S25 FE în acest program în Coreea de Sud, potrivit lui Tarun Vats.
Momentan există o singură funcție nouă Galaxy AI în această actualizare, funcția Pay Now pentru Now Brief. Ne așteptăm și la: un panou rapid mai personalizabil, îmbunătățiri la Samsung DeX și versatilitate mai mare cu Samsung Notes. De asemenea, așteptăm și o confidențialitate a locației mai bună sau noi funcții de accesibilitate.
Mai mult, nu credem că va lipsi un reflector text pentru o citire mai ușoară, comenzi mai rapide de la tastatura fizică, îmbunătățiri ale tastelor mouse-ului și citiri audio rapide fără a activa complet TalkBack. Potrivit SamMobile, opțiunea Înlocuire glisare cu o singură atingere se află acum în meniul Dexteritate și interacțiune în loc de meniul Asistent, pentru acces mai ușor.
Vom afla mai multe despre One UI 9 beta pentru seria Galaxy S25 în zilele următoare pe măsură ce tot mai mulți participanți la programul beta primesc această actualizare.

