Actulalizarea din noiembrie 2025 lansată pentru seria Galaxy S23

142
Seria Galaxy S23
Sursa foto: via androidpolice.com

Samsung a fost foarte leneș în lansarea actualizării de securitate din noiembrie 2025. O scuză poate fi că gigantul tech coreean a fost ocupat cu lansarea actualizării One UI 8.0. Actualizarea din noiembrie 2025 pentru seria Galaxy S23 este disponibilă acum în Coreea de Sud și ar putea fi lansată în curând și în alte țări.

Samsung a lansat o nouă actualizare software pentru seria Galaxy S23, potrivit SamMobile. Aceasta aduce patch-ul de securitate din noiembrie 2025 pentru telefoanele din gamă. Recent noul software a fost lansat și pentru Galaxy S24, Galaxy Z Flip 5, Flip 6, Galaxy Z Fold 5, Fold 6 și seria Galaxy Tab S11. Cu toate acestea, Samsung încă mai are restanțe, inclusiv la unele serii emblematice.

Cea mai recentă actualizare de securitate rezolvă 25 de vulnerabilități de securitate găsite în software-ul anterior din partea Google. Alte nouă probleme sunt rezolvate de Samsung pentru interfața One UI. În general nu sunt rezolvate probleme critice, nici de Google, nici de Samsung.

Veniturile Google (Alphabet) pentru ultimele 12 luni încheiate la 30 septembrie 2025 au fost de aproximativ 385,5 miliarde USD. Google a avut venituri record de 102,3 miliarde de dolari numai pentru al treilea trimestru al anului 2025.

Ieri, actualizarea securitate din noiembrie 2025, a fost lansată pentru Galaxy S23, Galaxy S23+ și Galaxy S23 Ultra în Coreea. Aceasta vine cu versiunea de firmware S91xNKSS6EYK3 și sporește siguranța telefoanelor. Iată care sunt versiunile de firmware pentru cele trei modele din seria Galaxy S23:

  • Galaxy S23: S911NKSS6EYK3
  • Galaxy S23+: S916NKSS6EYK3
  • Galaxy S23 Ultra: S918NKSS6EYK3

Samsung a promis pentru seria Galaxy S23 patru actualizări majore de Android și cinci ani de actualizări de securitate. Cele trei modele vor primi actualizări de Android până în 2026 (Android 17 – One UI 9). În plus, telefoanele vor primi actualizări de securitate până în 2028.

Ca întotdeauna, poți aștepta până când telefonul te anunță automat că actualizarea este gata. Alternativ poți veridica manual prin Setări -> Actualizare software -> Descărcare și instalare. Apoi, apăsați butonul Instalare acum după ce actualizarea este descărcată complet pe dispozitiv. Telefonul va avea nevoie de câteva minute pentru a instala actualizarea. În scurt timp actualizarea va fi disponibilă și în Europa.

Cel puțin în acest moment, actualizarea din noiembrie 2025 nu este disponibilă pentru Galaxy S23 FE, dar, cel mai probabil, va fi lansată în curând și pentru dispozitivul respectiv.