Scriem de foarte multe ori cât de importantă este securitate pe dispozitivele mobile. Într-o lume în care depindem tot mai mult de telefoane, securitate datelor este extrem de importantă. Întrucât Android 16 este setat să consolideze pagina Securitate și Confidențialitate, Samsung dorește să adauge propriile modificări în One UI 8. Acest lucru vine în contextul în care noile versiuni ale fișierelor APK indică o viitoare funcție „Alert Center”.
Conform 9to5Google, actualizarea la interfața Samsung One UI 8 adaugă un „Centru de alerte” la funcțiile de securitate. „Alert Center – Centru de alerte” vine ca un sistem de notificare mai robust, care alertează utilizatorul cu privire la vulnerabilitățile de securitate care pot fi remediate cu ușurință.
“Alert Center” în curând pe dispozitivele Galaxy
Această funcție depășește semnalele generale atunci când anumite aplicații Android au acces la date sensibile, cum ar fi camera sau microfonul. În mod normal, un mic punct verde este vizibil în bara de stare superioară. Dar, Samsung vrea să meargă dincolo de acestea cu alerte proactive. Vedeți pe I❤️Samsung cum repornirea telefonului Galaxy în mod regulat îi crește securitatea!
Centrul de alerte va oferi notificări pentru alerte de confidențialitate și securitate. Funcțiile sensibile, cum ar fi camera, vor face parte din acest sistem. În acest fel utilizatorii vor fi alertați dacă aplicațiile au încă acces la camera lor atunci când nu sunt utilizate. În plus, notificările pot anunța utilizatorii că anumite aplicații au putut accesa mesaje sau microfonul. Se pare că alertele de securitate One UI 8 vor include notificări privind software-ul învechit, programe malware detectate, conturi nesecurizate și mementouri pentru setarea funcțiilor de securitate biometrice.
Acest lucru vine în contextul în care Google intenționează să includă măsuri de securitate mai puternice pentru dispozitivele cu Android 16. O nouă funcție „Protecție avansată” își propune să prevină unele dintre aceste amenințări printr-o securitate mai strictă. Deși Samsung a făcut One UI să fie capabil să prevină amenințările într-un mod similar, Centrul de Alerte va fi un pas suplimentar în materie de securitate.
Nu există informații despre momentul în care Samsung ar putea lansa Alert Center. Cu toate acestea, a fost găsit cod în One UI 8 referitor la acest instrument. Este clar o indicație că în scurt timp poate sosi pe dispozitivele Samsung.