Android 8.0 Oreo beta pentru Galaxy S8 mai aproape de România

2674
Android 8.0 Oreo beta pentru Galaxy S8 mai aproape de România

Android 8.0 Oreo beta pentru Galaxy S8 a fost lansat în Germania și Polonia. Acest lucru ne duce cu gândul la faptul că ar putea fi lansat și pe alte piețe, evident că ne gândim la România.

Au trecut deja câteva săptămâni bune de când Android 8.0 Oreo beta a fost lansat pentru Galaxy S8 și Galaxy S8+ pe piețe precum Statele Unite și Marea Britanie. Au fost zvonuri că va exista și o fază a doua, care va prevedea extinderea sistemului de operare Android 8.0 Oreo beta la piețe precum India, China sau în Europa în Spania, Franța, Germania și Polonia.

Samsung nu a anunțat faza a doua a programului beta oficial, dar firmware-ul a fost deja lansat în India conform informațiilor din surse locale. Acum, conform Sammobile, sistemul de operare Android 8.0 Oreo beta pentru Galaxy S8 este lansat și în Germania și Polonia. O informație de ultimă oră anunță că Android 8.0 Oreo beta este disponibil și în Franța.

Cu versiunea Android 8.0 Oreo beta lansată acum în Germania și Polonia, poate fi doar o chestiune de timp înainte de a fi lansată pe alte piețe care ar trebui să o primească în faza a doua. Samsung nu a confirmat nimic oficial până în acest moment despre a doua fază a versiunii Android Oreo beta.

Samsung nu a confirmat nici momentul în care versiunea finală a sistemului de operare va fi lansată public. Mai multe informații privind această dată converg spre sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie 2018.

Programul Beta, oferă în general utilizatorilor Android, acces anticipat la versiunile de test pentru viitorul sistem de operare. Practic, o versiune beta, este noul sistem de operare care înainte de a fi lansat oficial se testează pentru a vedea cum răspund la utilizare noile caracteristici.

Compania distribuie bucăți din programul Oreo beta pe baza unei înscrieri inițiale. Proprietarii de Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8+ din Germania și Polonia se mai pot înregistra pentru programul Oreo beta prin aplicația Samsung Members. Ei vor găsi opțiunea Registry for Beta Galaxy în secțiunea Notificări accesată prin fila Pagina principală.

După finalizarea procesului de înregistrare, aceștia pot descărca firmware-ul beta făcând clik pe Descărcați Actualizare în meniul Setări. Android 8.0 Oreo beta pentru Galaxy S8 este o descărcare de aproximativ 1,4 GB.

Deocamdată nu știm ce este nou în sistemul de operare Android 8.0 Oreo beta, suntem curioși și noi. Vă vom informa când avem primele detalii despre Android Oreo.