După lansarea seriei Galaxy S26 aflăm tot mai multe lucruri inedite despre cele trei telefoane, dar și despre accesoriile destinate lor. Printre altele, Samsung a adăugat discret o nouă baterie externă wireless certificată Qi2 pentru seria Galaxy S26. Numită Samsung Qi2 Magnet Wireless Battery Pack, accesoriul a apărut pentru prima dată în baza de date Wireless Power Consortium în iunie 2025. Acum bateria este oficială ca parte a noului trio de încărcătoare magnetice de la Samsung, dezvăluite la Galaxy Unpacked.
Spre deosebire de încărcătorul wireless Magnet cu suport Qi2 de 25W, bateria externă atinge un maxim de 15W fără fir. De asemenea, se poate fixa pe spatele telefoanelor Galaxy S26 atunci când este asociată cu o carcasă magnetică. În acest fel permite încărcarea fără probleme din mers a telefoanelor Galaxy S26, Galaxy S26+, Galaxy S26 Ultra, dar și a căștilor Galaxy Buds 4.
Link-urile de pe I❤️Samsung vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind link-urile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.
Samsung Qi2 Magnet Wireless Battery Pack
Potrivit Notebookcheck, bateria Qi2 Magnet Wireless Battery Pack are un port USB-C suplimentar și crește viteza de încărcare la 25W. Acestea fiind spuse, bateria externă are o capacitate de 5.000 mAh, ceea ce explică designul subțire. Mai mult, poate încărca simultan două dispozitive.
Bateria wireless Qi2 Magnet acceptă o putere wireless de ieșire de până la 15W atunci când este conectată magnetic la două dispozitive compatibile precum Galaxy S26 Ultra, Galaxy S26+ și Galaxy S26. Rețineți că aceste modele nu au magneți încorporați. Așadar, veți avea nevoie de o husă/carcasă dedicată cu magneți.
Dacă aveți nevoie de o opțiune de încărcare mai rapidă, bateria externă oferă și încărcare rapidă cu fir de 25W cu portul USB Type-C. Cu alte cuvinte, utilizatorii pot încărca două dispozitive simultan. Samsung a lansat această baterie externă wireless Qi2 Magnet într-o singură opțiune de culoare gri.
Un design special decupat în partea de sus folosește un suport tip bară/tijă pentru a sprijini telefonul cu bateria lipită fără a incomoda camerele, indiferent dacă utilizați Galaxy S26 Ultra sau modelul mai mic S26. În acest fel, cu bateria Qi2 Magnet atașată încărcând telefonul, puteți viziona videoclipuri sau în modul portret efectua apeluri video.
Bateria wireless Samsung Qi2 Magnet este acum listată pe site-ul Samsung UK. Deocamdată, prețul și detaliile de lansare pentru această baterie externă nu sunt încă disponibile.

