Este clar că Samsung va lansa seria Galaxy S26 de generație următoare la începutul anului 2026. O noutate în viitoarea seriei emblematică S26 este prezența modelului Galaxy S26 Pro care va fi model de bază. Acum, două modele de baterii destinate acestui telefon au fost certificate de 3C din China, dezvăluind capacitatea nominală a bateriei dispozitivului.
Seria Galaxy S26 va include trei modele, după cum urmează: Galaxy S26 Pro, Galaxy S26 Edge și Galaxy S26 Ultra. Acum, bateria modelului S26 Pro a fost observată pe siteul agenției de certificare 3C cu numerele de model dedicate EB-BS942ABY și EB-BS942ABE.
Galaxy S26 Pro va avea o baterie de 4.300 mAh
„942” din aceste numere de model corespunde cu numărul intern de model al Galaxy S26 Pro (SM-S942). Acest lucru confirmă că aceste modele de baterii sunt pentru viitorul telefon S26 Pro din seria Galaxy S26. Listarea pe site-ul China Compulsory Certificate (3C) a dezvăluit că dispozitivul va avea o capacitate nominală a bateriei de 4.175 mAh, potrivit SamLover. Acest lucru se traduce în viziunea Samsung ca o baterie ce va fi promovată de 4.300 mAh.
Pe lângă certificarea 3C, aceleași modele de baterii au apărut și pe certificările agenției indiene BIS. Cu toate acestea, cu excepția numerelor de model, listarea pe pagina BIS nu a dezvăluit detalii cu privire la suportul de încărcare pentru baterie. Aceste listări sugerează că Samsung lucrează activ încă de acum la seria Galaxy S26.
Acum câteva zile, capacitatea bateriei modelelor Galaxy S26 Pro și Galaxy S26 Edge a apărut online. Am aflat atunci că modelul Pro va avea o baterie puțin mai mare, de 4.300 mAh, în comparație cu Galaxy S25. În același timp, modelul S26 Edge va veni cu o capacitate a bateriei de 4.200 mAh. Cu toate acestea, Samsung nu a dezvăluit încă detaliile oficiale despre bateriile celor două dispozitive. Momentan nici despre bateria lui Galaxy S25 Ultra nu știm nimic concret, doar supoziții.

