Dacă până acum am văzut tot fel de brevete Samsung, acum, că tot este trendul dispozitivelor pliabile, compania vrea și o consolă pliabilă de gaming. Se pare că Samsung lucrează la propriul handheld pentru jocuri, cel puțin asta dovedește un brevet apărut la WIPO. Vestea sosește pe fondul concurenței acerbe din partea Sony, care și-ar putea lansa în curând propriul PS5 Portable.
Potrivit AndroidCentral, compania Samsung a depus un brevet pentru o consolă pliabilă de gaming. Pe baza schițelor din documentația brevetului consola portabilă și pliabilă, arată oarecum similar cu Galaxy Z Flip 6. Între atâtea brevete primite de Samsung acesta este destul de interesant.
Conform listării pe site-ul WIPO, descoperită de 91Mobiles, Samsung Display a depus brevetul în septembrie 2022 și a fost aprobat din 12 noiembrie 2024. Deloc surprinzător, nu există alte detalii despre elementele interne ale acestui handheld. Cu toate acestea, există o varietate de desene care însoțesc brevetul, dându-ne astfel o idee despre cum ar putea funcționa. La prima vedere, acest handheld arată destul de asemănător cu Galaxy Z Flip 6, cu câteva diferențe majore.
Consolă pliabilă de gaming brevetată de Samsung
După cum sugerează schițele brevetului, consola va include comenzi de joc încorporate, cum ar fi joystick-uri și d-pad-uri, împreună cu un display realizat din sticlă ultra-subțire. De remarcat este ecranul este orientat spre exterior al acestei console pliabile. Acest concept nu l-am văzut implementat de Samsung, dar a apărut în unele design-uri conceptuale și prezentat la diferite târguri comerciale.
Ecranul de deasupra ar putea avea sticla Ultra-Thin Glass de la Samsung, aflat și pe telefoanele pliabile. Este posibil să existe o folie de protecție deasupra. Ar fi interesant modul în care Samsung gestionează cutele, ratele de reîmprospătare/răspuns și culorile de pe acest ecran. De asemenea, ne așteptăm la aceeași balamaua aflată și în telefoanele pliabile Samsung.
În același timp, am putea să ne uităm la două handheld-uri de gaming diferite, cu unul care se pliază și altul care nu. Dacă sunt într-adevăr două dispozitive diferite, ar ajuta la explicarea diferențelor dintre controale atunci când priviți Figura 2 și Figura 3. Momentan nu sunt detalii despre componentele interne ale acestui dispozitiv.
Chiar dacă este doar un brevet, fanii Samsung vor fi entuziasmați că gigantul coreean va lansa o consolă pliabilă de gaming. Deși nu este clar dacă acest design va vedea vreodată lumina zilei, sugerează că Samsung se gândește să intre pe piața jocurilor portabile. Având în vedere experiența sa în tehnologia pliabilă, acest design pare atrăgător.