Capacitatea bateriilor și vitezele de încărcare la seria Galaxy S26

54
S26 series baterii și încărcare
Sursă foto: AndroidCentral

Indiferent de numele telefonului nou lansat, în general cumpărătorii sunt interesați de procesor, camere, de durata de viață a bateriei și viteza de încărcare. Aceste lucruri vor fi în vizor și pentru potențialii cumpărători ai unui telefon din seria Galaxy S26.

Deși Samsung nu a confirmat încă oficial toate detaliile despre Galaxy S26, Galaxy S26+ și Galaxy S26 Ultra, scurgerile de informații și unele certificări oferă o imagine destul de clară a ceea ce urmează să aducă seria S26. Dar, imaginea care se desprinde este una mixtă, cu câteva îmbunătățiri cu adevărat binevenite, alături de câteva decizii de neînțeles.

După cum veți vedea mai jos, sunt creșteri modeste ale capacității bateriei, dar combinate cu o eficiență energetică îmbunătățită a procesorului și optimizări de sistem, ar putea ajuta Samsung să obțină o rezistență mai bună în lumea reală de la telefoanele din seria Galaxy S26, potrivit SammyGuru. Acestea fiind spuse, decizia de a nu oferi încărcarea cu fir de 45W modelului de bază este greu de ignorat. Dar, acesta este un compromis pe care viitorii posesori ai unui telefon din seria Galaxy S26 probabil îl vor accepta.

Încărcarea cu fir de 45W înseamnă că telefonul poate primi energie electrică la o putere de 45 de Wați. Pentru a beneficia de această viteză, trebuie un adaptor de 45W și un cablu compatibil, iar telefonul trebuie să suporte această încărcare.

La fel ca anul trecut, Samsung lansează trei modele emblematice în 2026: Galaxy S26, Galaxy S26+ și Galaxy S26 Ultra. Acestea diferă în multe privințe, inclusiv capacitatea bateriei și viteza de încărcare. Aveți mai jos bateriile și viteza lor de încărcare, inclusiv cea wireless, la cele trei modele din seria Galaxy S26:

  • Galaxy S26: baterie de 4.300 mAh, încărcare cu fir de 25W, încărcare wireless de 20W;
  • Galaxy S26+: baterie de 4.900 mAh, încărcare cu fir de 45W, încărcare wireless de 20W.
  • Galaxy S26 Ultra: 5.000 mAh/5.200 mAh, încărcare de 60W, încărcare wireless de 25W.

O baterie de 4.300 mAh poate părea mică, dar Galaxy S26 este și el un telefon mic. Predecesorul său, Galaxy S25, are o baterie de doar 4.000 mAh, așa că Samsung a făcut bine să mărească capacitatea acesteia, fără a adăuga volum. Creșterea puterii de încărcare wireless de la 15W la 20W este, de asemenea, un upgrade binevenit. Mai mult, Samsung oferă acum magneți Qi2 încorporați și accesorii pentru o aliniere optimă.

Din păcate, compania nu oferă încărcare cu fir mai rapidă pe Galaxy S26. Încărcarea rămâne de 25W. Dacă ne gândim că modelul de bază primește șapte actualizări de Android, peste șapte ani o astfel de încărcare va fi ridicolă. 25W este într-adevăr prea lent pentru un flagship din 2026, dar Samsung nu pare să realizeze acest lucru.

În ceea ce privește Galaxy S26+, capacitatea bateriei și încărcarea cu fir rămân neschimbate față de modelul din 2025. Nu ne plângem. O baterie de 4.900 mAh cu încărcare cu fir de 45W nu este rea, în timp ce încărcarea wireless crește ușor de la 15 la 20W.

În cele din urmă, Galaxy S26 Ultra va avea cea mai mare baterie și cea mai rapidă încărcare. Toate informațiile indică o baterie de 5.000 mAh, similară cu modelele Galaxy S24 sau Galaxy S25 Ultra. Totuși, unele informații sugerează o ușoară creștere la 5.200 mAh. Marea îmbunătățire constă în vitezele de încărcare. Este aproape confirmată încărcarea cu fir de 60W și cea wireless de 25 W. Vă reamintim că  S25 Ultra se încarcă la o putere de până la 45W cu fir și 15W wireless.