Samsung extinde capacitățile stiloului S Pen pe Galaxy Tab S7 și Tab S7+

602
Samsung extinde capacitatile S Pen pe Galaxy Tab S7
Sursa Foto: Samsung Newsroom

Seria Samsung Galaxy Tab S7 este una dintre cele mai bune de pe piață. Aceste tablete sunt opțiunile preferate mai ales dacă sunteți în căutarea unei tablete Android. Galaxy Tab S7 și Tab S7+ au fost lansate anul trecut cu Android 10. De atunci, au primit actualizarea Android 11 cu One UI 3.1.

Acum, Samsung lansează o nouă actualizare, care extinde capacitățile S-Pen de pe aceste tablete. Samsung introduce o nouă funcție care vă va permite să utilizați stylusul pentru a scrie de mână în casetele pe care ar trebui să le tastați de obicei, cum ar fi bara de adrese. De asemenea, puteți utiliza S Pen pentru a scrie în bara de text în mesaje și în bara de căutare din YouTube.

Noi capacități la S Pen pe seria Galaxy Tab S7

Stiloul Samsung S Pen de pe seria Galaxy Tab S7 este printre cele mai performante de pe piață. Este superior celui pentru Samsung Galaxy S21 Ultra. Dar pentru tabletele sale emblematice compania vrea mai mult. Cu noua actualizare la S Pen-ul tabletelor, când un utilizator termină de scris, textul scris de mână este transformat în text tastat. Rivalul Samsung pe piața tabletelor și telefoanelor, Apple, a introdus o caracteristică similară (Scribble) pentru Apple Pencil cu cel mai recent iPadOS.

Samsung Notes primește, de asemenea, o actualizare cu opțiunea „Pen to Text”. Aceasta vă permite pe Galaxy Tab S7 și Galaxy Tab S7+ să scrieți natural și să o convertiți instantaneu scrisul în text digital. Puteți desena simboluri pentru anumite funcții, cum ar fi un „v” între cuvinte, pentru a pune un spațiu între ele. În plus, un „⌒” vă va permite să uniți două cuvinte. Această caracteristică este pentru peste 80 de limbi și poate detecta punctuațiile și spațiul. Aceasta va fi disponibil la sfârșitul lunii februarie printr-o actualizare pe anumite piețe. O puteți activa accesând Setări -> Funcții avansate -> S Pen -> S Pen la text. De asemenea, puteți face același lucru prin Setări -> Management general -> Setări tastatură Samsung -> S Pen la text.

Surround este termen derivat din „to surround”, în română însemnă „a încercui”. Surround este un sistem audio multicanal utilizat pentru proprietatea sa de a da spațialitate sunetului. În acest fel îl pune pe auditor în centrul perimetrului sonor.

Funcțiile ajung pe tablete până la sfârșitul lui februarie

Aplicația Samsung Notes va permite, de asemenea, utilizatorilor să scaneze și să editeze documente din interiorul aplicației. Trebuie să selectați pictograma atașamentului (agrafă), să alegeți scanarea și, odată ce ați terminat, o puteți edita imediat.

Gigantul tehnologic sud-coreean introduce, de asemenea, 360 Audio pentru seria Galaxy Tab S7. Noua funcție audio vă va permite să vă bucurați de sunet surround de 360° când vizionați un videoclip. Funcțiile menționate vor fi lansate pe Galaxy Tab S7 și Tab S7+ până la sfârșitul lunii februarie, potrivit PocketNow.