Caracteristici care le vrem aduse înapoi de Samsung pe telefoanele viitoare

103
Caracteristici Samsung pe viitoarele telefoane
Sursă foto: AndroidPolice

Seria Galaxy S cuprinde elita telefoanelor Samsung, cel mai bune specificații și caracteristici de pe piață sunt pe acestea. Seria Galaxy S a ajuns la cincisprezece generații până acum. Privind retrospectiv, aceste telefoane s-au schimbat foarte mult de la debutul acestei serii în 2010. O bornă importantă în această evoluție a fost introducerea modelului Ultra în 2020. În timp ce tehnologiile și telefoanele Galaxy s-au îmbunătățit în mare parte, unele caracteristici hardware și software au fost abandonate pe parcurs.

Seria Galaxy S24, care a adus un set excelent de telefoane, totuși nu a scăpat de critici. Fanii Samsung, dar nu numai ei, cred că noile telefoane sunt plictisitoare din cauza lipsei de schimbare ca design dar și specificații. Cum seria Galaxy S25 va urma la începutul anului viitor, fanii speră la o revizuire mai mare și cred că Samsung ar trebui să se inspirație din modelele mai vechi. În acest context, AndroidPolice a amintit mai multe lucruri care Samsung ar trebui să le aibă în vedere la viitoarele smartphone-uri.

Cameră cu diafragmă variabilă. Seriile Galaxy S9 și Galaxy S10 sunt privite ca două dintre cele mai bune smartphone-uri Samsung. Nici nu este greu de înțeles de ce. Galaxy S9 și Galaxy S9+ a preluat designul iubitului Galaxy S8 și relocat scanerul de amprentă. În același timp, seria S10 a implementat camera frontală în ecranul Infinity-O, a introdus un senzor de amprente cu ultrasunete pentru a deveni un dispozitiv extraordinar.

Ambele telefoane aveau o cameră principală cu deschidere variabilă, comutând între diafragma f/1,5 în lumină slabă și f/2,4 în lumina puternică. Acest lucru a permis o performanță mai bună în lumină slabă, optimizând camera pentru a permite detalii mai precise. Cu toate acestea, caracteristica a durat doar doi ani, murind după Galaxy Note 10+.

Diafragma se referă la dimensiunea orificiului prin care lumina ajunge în cameră. O valoare mică reprezintă o deschidere mai mare a diafragmei. Cu cât numărul „f” este mai mic, cu atât fotografiile vor fi mai clare și mai luminoase fără alte artificii digitale.

Odată cu trecerea Samsung la camere de înaltă rezoluție, începând cu 108MP pe S20 Ultra și apoi 200MP cu S23 și S24 Ultra, am vrea să vedem camera cu diafragmă variabilă revenind. Camera de 200MP al lui S24 Ultra are f/1,7, atingând un punct de mijloc între detalii și captarea luminii. Imaginați-vă dacă S25 Ultra și-ar putea regla camera între cel puțin trei diafragme, să spunem f/1,4, f/1,7 și f/2,4. Samsung a promovat, de asemenea, controale manuale cu Expert RAW în ultimii ani. Imaginați-vă cât de creativi am putea fi cu adâncimea câmpului dacă am avea acces manual la diafragma variabilă în aplicația respectivă.

Slot pentru card de memorie Mico-SD. Slotul pentru card Micro-SD pe telefoanele din seria Galaxy S nu mai este de mult, îl găsiți tot mai rar și pe telefoanele cu buget redus. Acest slot a fost eliminat de Samsung de două ori, a fost scos de pe seria Galaxy S6, dar a revenit pe seria Galaxy S7 din cauza reacțiilor fanilor. Pe de o parte, este ușor de înțeles de ce. Acum, mai mult ca niciodată, cei mai mulți dintre noi au o conexiune la internet stabilă. Avem la dispoziție foarte multe date pentru a reda muzică și videoclipuri. De asemenea, stocarea internă a crescut. Galaxy S original a venit cu 4 / 8GB de stocare, în timp ce S24 începe de la 128GB, iar Ultra de la 256GB, Ultra oferind până la 1TB.

Totuși, stocarea internă nu rezolvă totul. Telefoanele nu pot fi actualizate în acest sens, așa că, deși 256 GB ar putea fi suficienți pentru dvs. acum, acest lucru se poate schimba. Când călătorești și nu ai o conexiune constantă sigur vrei mai mult spațiu de stocare pentru fotografii, muzică și filme. Un slot pentru card Micro-SD oferă această flexibilitate.

De asemenea, ar fi de mare ajutor pentru a face backup și a restaura telefoanele. Samsung a adăugat o opțiune de stocare externă de rezervă pe telefoanele sale anul trecut. Face backup complet pentru întregul telefon și îl scrie pe un card SD sau pe o unitate USB pentru a fi restaurat prin Smart Switch. Este grozav pentru telefoanele cu buget redus pe care Samsung încă le face cu sloturi SD, dar cei cu telefoane emblematice nu au așa ceva.

Butonul Bixby. Da, nu toată lumea este încântată de Bixby. Butonul Bixby nu a fost foarte bine primit pentru că nu a putut face altceva decât să-l cheme pe Bixby, un asistent vocal cam indolent. Cu toate acestea, acest lucru s-a schimbat spre sfârșitul vieții butonului în seria Galaxy S10. Samsung avea două opțiuni mapabile pentru buton: o singură apăsare și o dublă apăsare. Bixby trebuia să fie atribuit unuia, dar celuilalt putea fi alocat la orice îți plăcea. Mai târziu, au apărut aplicații terță parte care vă permit să remapați complet ambele intrări.

Dar, în 2024 suntem ân 2024 și lucrurile stau altfel. Pentru început, Bixby este mult mai bun în aceste zile, mulți au trecut de la Google Assistant la Bixby. Asistentul Samsung Îl depășește complet pe asistentul Google la comenzile offline de pe dispozitiv și în alte părți. În afară de asta, Samsung vă permite să remapați comanda rapidă Bixby actuală de pe butonul de pornire către Asistentul Google sau orice altă funcție sau aplicație, atâta timp cât utilizați Good Lock. Mai mult, Samsung a anunțat că nu va renunța la Bixby acum când a lansat Galaxy AI.

A avea un buton suplimentar pe cealaltă parte a dispozitivului ar fi grozav. Poate fi folosit la o apăsare scurtă a făcut o fotografie în timp ce o apăsare lungă ar focalizat-o, de exemplu. Cu butonul de acțiune Apple adăugat la iPhone 15 Pro anul trecut, nu n-ar surprinde dacă butonul Bixby va reveni.

Scaner de iris. Galaxy S8 și S9 și-au dublat cititoarele de amprente cu un scanner de iris. Când încercați să deblocați telefonul, acesta folosește o cameră selfie care trebuie să se alinieze cu ochii pentru a deschide dispozitivul. Nu a fost cel mai elegant mod de a debloca un dispozitiv. Dar, după ce ai folosit o perioadă acest scanner de iris ai văzut că este foarte util pentru deblocarea telefonului.

Scannerul irisului a avut și probleme de iluminare. Pupilele noastre se dilată pe măsură ce se întunecă, ceea ce ar putea arunca scanerul în ceață totală. Dar de atunci, tehnologia a parcurs un drum lung, iar scanerele actuale cu infraroșu pentru iris pot funcționa și în întuneric total. În timp ce ne-am obișnuit cu scanerul de amprente in-display, mulți ar saluta revenirea scanării irisului.

Este posibil ca două lucruri să împiedice pe Samsung să aducă înapoi un nou scaner. Costul și motivul pentru care a dispărut în primul rând – spațiul. Poate ar fi o soluție implementarea unui scanner de iris in-display, mai ales că Samsung este un expert în afișajele pentru telefoane.

Deci, chiar dacă seria Galaxy S24 este foarte bună, am vrea ca seria Galaxy S25 să fie și mai specială. Sperăm că Samsung va face din seria Galaxy S25 ceva pentru a ne entuziasma pe toți când va fi lansată anul viitor.