Cele mai noi căști lansate de Samsung sunt Galaxy Buds Core. Lansate luna trecută acestea au venit cu Anularea activă a zgomotului (ANC) diferite funcții AI, dar și certificare IP54. Totuși sunt căști ieftine, nu sunt la nivelul celor emblematice. Cu toate acestea, compania Samsung lucrează la un set premium Galaxy Buds 4.
Potrivit GalaxyClub, momentul dezvoltării acestor căști se potrivește cu o lansare în același timp cu seria Galaxy S26, la începutul anului 2026. Deși Samsung lansează de obicei căști premium noi în lunile de vară sau la începutul toamnei, calendarul de dezvoltare al companiei pentru viitoarele Galaxy Buds 4 spune o poveste diferită. Conform datelor de până acum, căștile Galaxy Buds 4 nu vor putea ajunge pe piață anul acesta.
Galaxy Buds 4 în lucru, posibil lansate cu Galaxy S26
Acum aproape un an, Samsung a lansat setul wireless Galaxy Buds 3. Anul acesta Samsung a lansat modelul accesibil Galaxy Buds Core SM-R410, iar setul Galaxy Buds 3 FE cu număr de model SM-R420 este și el în cărți. Dar o nouă generație Galaxy Buds cu adevărat emblematică pare a fi departe.
Chiar dacă momentan nu cunoaștem detalii concrete despre design sau specificații tehnice, știm că Samsung lucrează în culise la dezvoltarea căștilor Galaxy Buds 4. Cu toate acestea, nu putem confirma dacă noua generație Buds 4 va consta dintr-un model de bază și unul Pro.
O cerere de brevet Samsung de acum câteva luni luni sugera că gigantul tech coreean ar putea adăuga conectivitate UWB la căștile sale wireless. Numai că, tehnologia descrisă în brevet nu era legată direct de Galaxy Buds 4. Deci, în acest moment nu se știe dacă viitoarele modele vor avea sau nu această caracteristică UWB.
Ceea ce pare clar este că momentul dezvoltării se potrivește cu o lansare la începutul anului 2026, potrivit GalaxyClub. Întrucât Samsung lansează întotdeauna noua generație de căști Buds ca un „companion” pentru un telefon high-end, este foarte posibil ca Galaxy Buds 4 să fie lansat în același timp cu seria Galaxy S26.
Înainte de vedea aceste căști Galaxy Buds 4, Samsung va lansa câteva telefoane. Săptămâna viitoare, vor debuta Galaxy Z Flip 7, Galaxy Z Flip 7 FE și Galaxy Z Fold 7. De asemenea, ne așteptăm ca Galaxy Buds 3 FE să apară mai târziu în acest an, posibil în același timp cu Galaxy S25 FE.