O recentă certificare 3C sugerează un Galaxy Z Fold FE

106
Galaxy Z Fold 7
Sursă foto: I❤️Samsung

Chiar azi am scris că Bureau of Indian Standards – Biroul de standard din India (BIS India) a certificat bateriile la Galaxy Z Fold 8, Flip 8 și Galaxy Z Wide Fold. Cu toate acestea, în certificarea BIS India apar mai multe numere de model de baterii, dar nu se știa nimic de un al patrulea model pliabil. Se pare că este vorba despre Galaxy Z Fold 8 FE, conform unei certificări venită de la China Compulsory Certification (3C).

În certificarea BIS India apar numerele de model de baterii pentru Fold 8, Flip 8 și Wide Fold. Dar sunt și câteva numere de model de baterii necunoscute. Speculam acolo că aceste baterii pot fi pentru un alt model pliabil Samsung, a unei versiuni pliabile de test sau a unui telefon care va apărea în viitor. Acum ne luminăm puțin, SammyGuru afirmă că una dintre aceste baterii aparține unui Galaxy Z Fold 8 FE.

Anul trecut Samsung a lansat un Galaxy Z Flip 7 FE, dar un model Fold FE încă nu a apărut. Au mai fost informații despre un model Fold FE, dar au rămas la nivel de zvonuri. Acum, o certificare 3C leagă două variante de baterii, EB-BF977DAY și EB-BF977DAE, de un număr de model nemaivăzut până acum: SM-F977. Acest număr specific nu a apărut în nicio scurgere anterioară de informații.

Sursă foto: SammyGuru

Dar, potrivit SammyFans, logica de denumire a Samsung nu mai este tocmai misterioasă în acest moment. Prefixul „F9” al numărului de model semnalează aproape întotdeauna un dispozitiv Fold. SM-F977 aparține aproape sigur familiei Fold, chiar dacă nu știm încă ce versiune. Dar, cel mai probabil este Galaxy Z Fold 8 FE.

I❤️Samsung nu este un site afiliat Samsung, este un site independent, un site al fanilor Samsung. Nu facem reclame și nu acceptăm reclame plătite pe acest site. Cele care apar pe site sunt reclamele impuse de compania Google.

Dispozitivul Samsung SM-F977 ar putea fi, de asemenea, o a doua configurație Wide Fold, o continuare TriFold sau o unitate de test care nu ajunge niciodată pe rafturile magazinelor. Listările 3C nu fac distincție între hardware-ul destinat producției și mostrele de inginerie. Dar cum Wid Fold este la început, puțin probabil să apară simultan și o versiune Fan Edition a acestuia.

Lista 3C arată o baterie de 2.485 mAh. Dar, Samsung folosește două baterii baterii în telefoanele pliabile. Așadar, cifra de 2.485 mAh este aproape sigur una dintre cele două baterii, ceea ce plasează o capacitate totală undeva în jurul a 5.000 mAh.

Denumirea SM-F977 nu a apărut nicăieri altundeva, asta este sigur. Acest lucru ar însemna că Samsung gestionează scurgerile de informații mai bine decât de obicei. Sau înseamnă că acest dispozitiv abia există dincolo de un prototip pliabil aflat într-un laborator.