Laptopul Chromebook Plus V2 lansat cu un procesor mai puternic

1428

Samsung a lansat laptop-ul Chromebook Plus V2 cu un procesor Intel Celeron mult mai puternic. La Consumer Electronics Show în luna ianuarie a anului trecut Samsung a lansat laptopul Chromebook Plus iar în luna următoare acesta a fost la vânzare în magazine. Acesta a fost unul dintre puținele chromebook-uri de pe piață, din acel moment, care au venit cu Magazinul Google Play instalat din cutie.

Acum, Samsung a lansat succesorul acestui dispozitiv și, deși nu aduce modificări majore în design, este destul de similar cu predecesorul său. Laptopul 2 în 1 este îmbogățit cu un sistem intern modernizat care include un procesor mai puternic Intel Celeron. Originalul Samsung Chromebook Plus a funcționat cu un procesor bazat pe ARM, în timp ce noul model vine cu un procesor Intel – la fel ca și fratele lui Chromebook Pro – deși nu este un procesor de familie Core, ci un Celeron 3965Y.

Procesorul Intel Celeron 3965Y este asociat cu 4 GB de RAM și Intel HD Graphics 615. Laptop-ul vine cu 32 GB de stocare, care poate fi extinsă până la 400 GB cu un card microSD. Chromebook Plus V2 are de asemenea o baterie de 39 Wh. Afișajul touch-screen este de 12,2 inch cu o rezoluție de 1.920 x 1.080 (Full HD) și are un raport de aspect de 16: 10. Spre deosebire un raport de aspect de 3: 2 (2400 × 1600 pixeli) pe laptopul original Chromebook Plus. Toate acestea sunt ambalate în interiorul unui șasiu din aliaj de aluminiu care măsoară 28,8 x 20,8 x 1,6/1,8 cm și cântărește 1,33 kg.

Camera frontală este de 1 megapixel, în timp ce există o cameră de 13 MP cu diafragma de f/1,9 cu auto-focus, lângă tastatură, care servește ca un shooter orientat spre spate atunci când dispozitivul este în modul tabletă. Alte specificații includ două porturi USB de tip C, un port USB 3.0, un jack de căști de 3,5 mm, un stylus încorporat și două difuzoare stereo de 1,5 W.

Osborne 1 este considerat primul calculator cu adevărat portabil de majoritatea istoricilor. Osborne 1 avea un ecran de 5 inch, un port de modem, două unități de dischetă, aplicații software incluse și baterii. Osborne 1 avea dimensiunile unei mașini de cusut portabile, cântărea aproape de 11 kg și avea un preț de 1.795 dolari.

Samsung Chromebook Plus V2 vine cu o tastatură mai confortabilă și durabilă, ceea ce face ca această unitate să fie o opțiune excelentă în segmentul educațional, dispune inclusiv de un stilou cu propriul său locaș pe dispozitiv. Are o calitate superioară a construcției și un factor de formă convertibil, care îl face un dispozitiv excelent pentru a rula aplicații Android.

Samsung promovează, de asemenea, unele dintre caracteristicile software-ului care fac laptop-urile Chromebook să se impună în fața concurenței. „Samsung Chromebook Plus V2 oferă și mai multă funcționalitate utilizatorilor cu mai multe dispozitive conectate, inclusiv o partajare ușoară a fișierelor între Chromebook și dispozitive mobile„, a afirmat Samsung într-un comunicat de presă.

Samsung a confirmat că laptopul Chromebook Plus V2 va fi disponibil pentru cumpărare începând cu data de 24 iunie la un preț de 499 USD.

SURSĂTechRadar