5 caracteristici ce le așteptăm pe Samsung Galaxy S9 și S9+

10601

Samsung Galaxy S9 va fi noua stea de pe firmamentul lui Samsung și, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului toți ochii se îndreaptă spre noul smartphone, avem așteptări mari de la viitorul telefon a lui Samsung.

Dispozitivul a fost deja menționat de mai multe ori și este clar că firma sud-coreeană nu stă cu mâinile în sân și ne pregătește noi caracteristici și surprize.

Următorul smartphone pilot al lui Samsung este programat pentru începutul anului viitor, știm din informațiile apărute că acesta va veni în două variante Galaxy S9 și S9+, dar ce mai așteptăm de la cele două telefoane?

Vă prezentăm cinci caracteristici ce le vrem și suntem siguri că le vom regăsi pe Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+.

1. Design evoluat și un ecran de 4K

În mod evident, în 2018 ne așteptăm la un design asemănător lui Galaxy S8 cu unele evoluții spre mai bine. Producătorul va profita, probabil, pentru a șterge unele imperfecțiuni prin plasarea diferită a senzorului de amprentă plasat pe spate. Credem că o să vedem amplasarea senzorului de amprentă sub ecran.

Unii se așteaptă, de asemenea, la un display 4K Infinity. Dar să nu zicem hop până nu sărim gardul! Este o probabilitate acest lucru chiar dacă Samsung invocă unele probleme de ordin tehnic legate de 4K Infinity. Cum ar fi energia necesară unui astfel de ecran, cu excepția cazului în care, desigur, Samsung găsește o soluție la aceste probleme. În cazul în care design-ul și ecranul este similar cu telefoanele anterioare, sigur va veni cu certificarea de rezistență la apă și praf IP68.

2. Camere foto duble mai puternice

Samsung Galaxy S8 are camere foto foarte bune, dar camerele sunt aproape la fel ca cele de pe Samsung Galaxy S7, doar cea frontală este mai mare, 8MP. Cu toate acestea, Samsung Galaxy Note 8 este dotat cu dual camera, care a lăsat o impresie foarte bună. Potrivit informațiilor noastre, Galaxy S9 poate conta pe un senzor foto puternic, capabil de a filma cu 1.000 FPS (cadre pe secundă) în Full HD. O specificație uluitoare.

Se presupune că pe Galaxy S9 va fi un senzor dublu de 12 MP, un obiectiv telefoto care se deschide la f / 2,4 și o deschidere mai convențională a senzorului la f / 1,7. Cu toate acestea, avem nevoie de mai multe informații despre acest lucru. Samsung ar putea fi în căutarea unei deschideri de f / 1,6. Nimic nu este deocamdată sigur.

3. Sistem de operare Android 8.0 Oreo și Bixby

Este evident că vom putea descoperi cea mai recentă versiune a sistemului de operare simbolizat cu roboțelul verde la noul model de smartphone a lui Samsung. Bixby, va fi evident în program. Asistentul inteligent al lui Samsung va câștiga fără îndoială funcționalitate prin extinderea ecosistemului pe care producătorul îl dezvoltă în jurul soluției sale IOT.

4. Procesor Snapdragon și Exynos

Avem deja o idee despre puterea procesorului Snapdragon 845 care a dezvăluit puterea sa la testarea pe procesoarele etalon de referință. Și se pare că, vom descoperi o variantă a lui Galaxy S9 rezervată anumitor piețe (SUA și China) cu următorul Qualcomm high-end. Cu toate acestea, în Europa ar trebui să descoperim ultima versiune Exynos. Dar, fie că este vorba despre procesorul pentru americani sau cel pentru celelalte piețe nu ar trebui să vedem o mare diferență în performanță.

5. Memorie, memorie RAM și durata de viață a bateriei

XDA Development a dezvăluit primele caracteristici tehnice ale viitorului Galaxy S9. Așadar, știm anumite detalii, cum ar fi numărul de model SM-G960, precum și unele dezvăluiri privind fișa tehnică. Se pare că, Samsung are în vedere introducerea a 4 GB de memorie RAM și cel puțin 64 GB de memorie internă pentru S9.

De asemenea, ar trebui ca autonomia să fie încredințată unei baterii de 3.000 mAh pentru Galaxy S9 și 3.500 mAh pentru S9+. Cu toate acestea, planurile lui Samsung nu sunt încă definitive.

Avem confirmarea că Samsung nu renunță la varianta Plus. Deși este poate ciudat faptul că Samsung persistă în păstrarea acestui Plus, deoarece diferențele dintre un Galaxy S8+ și Galaxy Note 8 sunt destul de mici.

Ca o concluzie, ne așteptăm ca Samsung Galaxy S9 să fie un telefon peste predecesorii săi. Așteptăm o evoluție în ​​ceea ce privește design-ul și datele tehnice ale viitorului S9. Prețul smartphone-ului ar putea fi aproape de 1.000 de euro, cum este și pentru Galaxy Note 8.

Este clar prea devreme pentru a ne face o idee despre aceasta, însă dacă ne uităm la cât au explodat prețurile la telefoanele high-end în ultimele luni, acest lucru nu ar fi surprinzător.

În mod sigur în perioada următoare vor apărea multe scurgeri de informații despre acest viitor smartphone de la Samsung. Vă vom ține la curent cu ultimele noutăți.

SURSĂPhoneAndroid