Floriile sau Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea de Florii comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii: Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în săptămâna dinaintea patimilor. Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
Ramurile de salcie din această zi, întruchipează simbolul castității și al renașterii anuale a vegetației. Întruchipează, de asemenea și ramurile care s-au folosit la întâmpinarea lui Iisus la intrarea sa în Ierusalim.
De Florii în România există tradiția ca oamenii să agaţe pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei-de-vie, la porți şi la ferestre ramuri de salcie sfinţite. Acestea sunt considerate aducătoare de belșug, prosperitate și noroc.
În România, peste 1,4 milioane de români poartă un nume asimilat cu o floare sau cu Floriile. Din cei 1.487.510 de români aniversaţi de Florii, 634.467 sunt bărbaţi, iar 853.043 sunt femei.
Cel mai des întâlnit nume de floare din România este Viorica, pe care îl au 145.020 de femei. Urmează Florentina, nume pe care-l poartă 129.947 de femei şi Florica, 91.751. Alte 73.637 de românce au numele Camelia.
De asemenea, 336.793 de bărbaţi se numesc Florin, 145.673 sunt Viorel şi 54.608 Florian, 29.779 poartă numele Florea, alți 9.065 sunt Mugurel, iar 2.300 de bărbaţi se numesc Trandafir. Datele sunt luate de la Institutul Național de Statistică (INS) și pot varia puțin!
Alte nume care își serbează onomastica de Florii sunt: Margareta, Violeta, Lăcrămioara, Narcisa, Crina, Iris, Dalia, Anemona, Brânduşa, sau bărbați, Viorel, Mărgărit, Florentin, Bujor, Florinel, Crin.
De Florii le dorim tuturor celor care își serbează onomastica La mulți ani!
Echipa iLoveSamsung