În ultimul timp Uniunea Europeană a impus producătorilor de dispozitive mobile mai multe reguli prin Digital Market Act. Compania Apple a fost cea mai afectată, dar a trebuit să treacă, printre altele, la conector USB tip C sau să renunțe la exclusivitatea unor aplicații proprii. Acum am aflat că dispozitivele Samsung Galaxy vor putea comunica mai ușor cu cele Apple, datorită noilor reguli din Uniunea Europeană.
Astfel Apple ar putea permite în curând dispozitivelor Samsung Galaxy să se conecteze mai bine, potrivit SammyFans. În prezent, funcțiile Apple precum AirDrop, AirPlay și notificările funcționează numai cu produsele Apple, cum ar fi iPhone-urile, iPad-urile și Mac-urile. Dar UE dorește ca Apple să schimbe acest lucru, permițând acestor funcții să funcționeze cu dispozitive de la alte companii. De exemplu Samsung Galaxy. UE a trimis în acest sens companiei Apple instrucțiuni ce trebuie urmate în temeiul Digital Market Act (DMA).
Dispozitivele Apple își Samsung vor colabora mai ușor
UE a cerut Apple să facă câteva modificări cheie. Aceasta include permiterea dispozitivelor non-Apple să utilizeze AirDrop și AirPlay. Această modificare oferă altor mărci acces la NFC, partajând informații despre rețeaua Wi-Fi. În acest fel dispozitivele altor mărci se pot conecta mai bine și permițând ceasurilor inteligente Samsung Galaxy Watch să primească notificări de la iPhone-uri.
Apple ar putea începe să testeze aceste modificări până la sfârșitul lui 2025 și să fie disponibile până în 2026. Digital Market Act, Uniunea Europeană a precizat clar că Apple nu poate amâna aceste modificări și trebuie să se supună legii europene.
Dacă Apple este de acord, va fi mai ușor pentru utilizatorii Samsung din Europa să se conecteze cu dispozitivele Apple. Ei ar putea partaja fișiere și chiar să primească notificări iPhone pe ceasurile lor inteligente Samsung.
De asemenea, UE dorește ca iOS să ofere smartwatch-urilor rivale același set de privilegii limitate în prezent la Apple Watch. Cu toate acestea, Apple nu este mulțumit de aceste noi reguli. Compania spune că ar putea încetini inovarea și ar putea aduce beneficii concurenților săi. Totuși, dacă Apple respectă aceste reguli, ar putea duce la conexiuni mai bune între dispozitivele mobile din Europa.