Chiar dacă Galaxy S26 Ultra nu a venit cu foarte multe noutăți, dincolo de un nou procesor, o actualizare hardware a ieșit în evidență. Este vorba despre noua sa funcție Privacy Display. Prin simpla apăsare a unui comutator software Privacy Display limitează efectiv vizibilitatea conținutului de pe ecran atunci când este privit dintr-un unghi lateral. Este o chestie ideală atunci când ești în public.
Chiar dacă a fost foarte bine primită, funcția Privacy Display generează probleme la ecranul lui Galaxy S26 Ultra. Deja au început să apară informații despre două dezavantaje neprevăzute ale tehnologiei Privacy Display de la Samsung. Se pare că funcția reduce ușor luminozitatea generală a ecranului Dynamic OLED, reducând în același timp subtil proprietățile anti-reflexive ale stratului de sticlă Gorilla Armor 2. Acum, potrivit Pocket-lint, Samsung a comentat acest lucru mod oficial.
„Afișajul de confidențialitate este conceput pentru a proteja confidențialitatea utilizatorului, oferind o experiență vizuală vie pentru utilizarea telefonului în situații normale. Se vor observa unele variații atunci când telefonul este ținut în anumite unghiuri și când este setat la luminozitatea maximă. Cu toate acestea, orice impact asupra utilizării reale atunci când țineți telefonul în mână ar trebui să fie neglijabil”. A spus Samsung într-o declarație pentru colegii noștri de la TechRadar.
Galaxy S26 Ultra: ecranul Privacy Display are probleme
Acest răspuns din partea Samsung confirmă că, într-adevăr, Privacy Display are un dezavantaj vizual distinct, chiar dacă mic. Nu este clar dacă toate modelele Galaxy S26 Ultra sunt afectate de această „variație” a ecranului. Nu știm nici dacă Samsung a știut de acest compromis înainte de a introduce această tehnologie de ecran în S26 Ultra.
Din punct de vedere tehnologic, ecranul de confidențialitate de la Samsung este impresionant. Posibilitatea de a întuneca conținutul ecranului atunci când este privit din lateral este foarte utilă. Deși există pe piață de ani de zile protectoare de ecran ieftine ca „filtre de confidențialitate”, Privacy Display este mult mai avansat. Privacy Display poate controla fiecare pixel și permite anumitor părți ale ecranului să funcționeze în modul de confidențialitate fără a afecta restul ecranului.
În cea mai mare parte, o ușoară reducere a luminozității generale a ecranului a anti-reflexiei va fi greu de observat. Excepție face cazul în care puneți Galaxy S26 Ultra și Galaxy S25 Ultra unul lângă altul. Chiar și așa, diferența nu pare a fi prea mare în majoritatea condițiilor. Merită menționat faptul că Privacy Display oferă o opțiune de „protecție maximă a confidențialității”. Aceasta poate fi dezactivată în Setări, ceea ce reduce efectul funcției și, la rândul său, reduce și efectele secundare asociate.

