Seria Galaxy Watch 8 va fi lansată pe 9 iulie la Galaxy Unpacked la Newy York, cu toate că Samsung nu a confirmat momentan acest lucru. Acum au apărut mai multe fotografii cu toate cele trei ceasuri inteligente Samsung. Vedem imagini cu toate părțile ceasurilor Galaxy Watch 8, Galaxy Watch 8 Classic și Galaxy Watch 8 Ultra.
Fotografiile cu toate cele trei modele din seria Galaxy Watch 8 tocmai au apărut datorită lui Evan Blass, alias @evleaks. În acest fel vedem foarte clar designul celor trei ceasuri inteligente Samsung, dar și alte amănunte privind carcasa, curelele sau culorile în care vor fi lansate. Noile ceasuri Samsung vor fi lansate alături de Galaxy Z Fold 7, Galaxy Z Flip 7 și Galaxy Z Flip 7 FE.
Seria Galaxy Watch 8: modelul Galaxy watch 8 are cel mai discret design
Modelul standard, Galaxy Watch 8 are cel mai simplu design. Dacă te uiți la imaginea de mai jos mezinul seriei se vede din toate unghiurile. Potrivit AndroidHeadlines, nu prea sunt prea multe de ascuns aici, din punct de vedere al designului.
Carcasa va avea o formă cu o tentă ușor ovală, cu un ecran rotund. În partea dreaptă sunt două butoane fizice și o gaură pentru microfon între ele. În stânga, se află un difuzor, în timp ce un senzor de ritm cardiac și câțiva senzori suplimentari se află în partea de jos. Ceasul pare a fi destul de subțire, având în vedere ce vedem aici. De asemenea, vine cu o curea de silicon, cel puțin modelul pe care Blass l-a prezentat aici. Acesta este un model gri închis.

Galaxy Watch 8 Classic este similar cu „Ultra”, dar are un design frontal diferit. Al doilea ceas care a apărut în fotografii este Galaxy Watch 8 Classic. Îl puteți vedea în galeria de mai jos. Modelul prezentat aici combină un ceas argintiu metalizat cu o brățară albă, care pare a fi fabricată din piele. Este mai gros decât Galaxy Watch 8. Modelul Classic are trei butoane pe partea dreaptă. Coroana rotativă este flancată de două taste fizice, în timp ce există și un microfon. Un difuzor se află pe partea stângă.
Un senzor de ritm cardiac se află în partea de jos, împreună cu câțiva senzori suplimentari, la fel ca la Galaxy Watch 8. Și acesta are o formă ovală, dar are niște decupaje suplimentare în jurul corpului ceasului. De asemenea, va fi mai ușor să găsiți o curea de ceas pentru acest ceas, deoarece are cleme proeminente, deci este ușor compatibil cu aproape orice curea de ceas de 22 mm existentă.

Galaxy Watch 8 Ultra va fi cel mai premium și mai scump model
Și, în final, Samsung Galaxy Watch 8 Ultra. Acest model ar putea fi numit de Samsung și Galaxy Watch Ultra (2025), potrivit lui Evan Blass. Acest ceas inteligent are, de asemenea, un design tip squircle, adică o formă ușor ovală a carcasei și este foarte asemănător cu modelul „Classic”. Totuși, detaliile din jurul cadranului ceasului diferă.
Modelul Galaxy Watch 8 Ultra are trei butoane pe partea dreaptă, iar amplasarea microfonului este similară. Difuzorul se află, de asemenea, pe partea stângă, în timp ce veți găsi o serie de alți senzori în partea de jos. Acest ceas pare să ofere o grosime similară cu a modelului „Classic”.
Seria Samsung Galaxy Watch 8 va deveni oficială luna viitoare în cadrul celui de-al doilea eveniment „Unpacked” de la New York care va avea loc pe 9 iulie. Sperăm ca până atunci să apară și unele informații oficiale din partea Samsung despre cele trei ceasuri din seria Galaxy Watch 8.
