Galaxy A18 4G are pagni de asistență online, lansarea este aproape

17
Samsung Galaxy A18
Sursă foto: MobileShark

Știam de mai mult timp că Samsung va lansa telefonul Galaxy A18 4G în luna septembrie. Acum lansarea pare iminentă. Paginile de asistență pentru Samsung Galaxy A18 sunt disponibile online înainte de lansarea oficială în mai multe regiuni.

Galaxy A18 va urma modelului Galaxy A17 de anul trecut. Din ce știm până acum, designul general al modelului Galaxy A18 nu diferă semnificativ de cel al predecesorului său, Samsung Galaxy A17. Această mișcare reflectă strategia Samsung de a menține o linie de producție sincronizată pentru a optimiza costurile. Vă reamintim că Samsung Galaxy A17 4G a fost cel mai bine vândut telefon Samsung în Q1 2026.

Acum Samsung a creat pagini de asistență pentru Galaxy A18 pe piețe precum Irlanda, zona Caraibe și UK, potrivit SammyGuru. Paginile menționează numărul de model SM-A185F, confirmând că aceasta este varianta exclusiv 4G. Samsung ar putea lansa o versiune dedicată 5G cândva la începutul anului viitor. Sufixul /DS confirmă, de asemenea, suportul dual-SIM.

Se așteaptă ca modelul Galaxy A18, cu buget redus, să aibă un ecran OLED FHD+ de 6,7 inch (17,02 cm). Ecranul va avea o rată de reîmprospătare de 90Hz. Pe baza unor scurgeri de informații, telefonul cântărește 193g și are o grosime de 7,7mm. În ceea ce privește designul, cum am scris mai sus, nu vă așteptați la nimic diferit față de modelul anterior

În interior, se așteaptă ca Samsung să echipeze pe Galaxy A18 cu procesorul MediaTek Helio G99, un cip mai vechi și cam lent. În ceea ce privește camerle, telefonul ar trebui să aibă o cameră principală de 50MP. Aceasta va fi însoțită de o cameră ultra-wide de 5MP și una macro de 2MP. Acestă din urmă cameră este în general foarte puțin folosită de utilizatori.

Telefonul ar trebui să aibă o baterie de 5.000 mAh cu suport pentru încărcare cu fir de 25W. Pe partea de software ne așteptăm la Android 17 și interfața Samsung One UI 9 direct din cutie. Acesta este un lucru bun, deși nu știm cât de bine se va descurca vechiul Helio G99 cu noul software.

Sursă foto: Vietnam.vn

Samsung ar putea oferi Galaxy A18 4G în negru, albastru deschis și argintiu. Se așteaptă ca modelul de bază să pornească de la aproximativ 299 euro. Prețul mai mare ar putea fi legat de creșterea costurilor memoriei, determinată de boom-ul continuu al inteligenței artificiale.

Conform unei listări de vânzare cu amănuntul apărută zilele acestea, Samsung Galaxy A18 4G ar putea fi lansat oficial până la sfârșitul acestei luni. Asta înseamnă că nu ar trebui să așteptăm prea mult pentru a vedea pentru prima dată oficial următorul telefon Galaxy ieftin de la Samsung.