Galaxy A2 Core, un smartphone Android Go certificat de Bluetooth SIG

1824

Anul trecut Samsung a lansat primul său smartphone Android Go. După acest Samsung Galaxy J2 Core cu Android Go, gigantul coreean este acum pregătit să introducă un al doilea smartphone Android Go. Mai multe variante ale următorului smartphone Android Go de la Samsung au fost certificate de Bluetooth SIG. Conform tuturor informațiilor acesta se va numi Samsung Galaxy A2 Core.

Acest Galaxy A2 Core, cunoscut momentan după numărul de model SM-A260F sau SM-A260G, a apărut recent pe site-urile comisiei americane FCC și Wi-Fi Alliance. Smartphone-ul a fost certificat de ambele organisme, acum și de Bluetooth SIG, astfel încât o lansare imediată este foarte plauzibilă.

Samsung A2 Core certificat de Bluetooth SIG în patru variante

Patru variante ale telefonului smartphone Samsung A2 Core au primit certificarea de la Bluetooth SIG. Dispozitivele cu numărul de model SM-A260F, SM-A260F_DS, SM-A260G și SM-A260G_DS au fost certificate de agenție. În afară de confirmarea numelui dispozitivului, certificarea arată că receptorul va avea suportul de conectivitate Bluetooth 4.2. Singurul lucru ce îl mai aflăm este că vor exista două variante dual-SIM, conform 91Mobiles. Varianta cu litera „F” în terminație este varianta globală. Cea cu litera „G” va fi special pentru o anumită piață și un anumit operator de telefonie.

În special, certificarea Wi-Fi Alliance a dispozitivului a dezvăluit că telefonul va avea conectivitate Wi-Fi de 2,4 GHz cu o singură bandă și va avea sistemul de operare Android 8.1 Oreo. Din păcate, listarea Bluetooth SIG a telefonului nu a dezvăluit nimic nou despre Galaxy A2 Core, dar sugerează o lansare iminentă a telefonului.

Wi-Fi – Wireless Fidelity. Denumirea Wi-Fi, utilizată comercial din august 1999, a fost inventată de firma de consultanță Interbrand. Wi-Fi Alliance a angajat Interbrand pentru a crea un nume un pic mai atrăgător decât „IEEE 802.11b Direct Sequence ”, nume sub care a fost dezvoltată această tehnologie wireless.

Conform scurgerilor de informații anterioare, Galaxy A2 Core va avea un design din plastic, cu rame destul de mari în jurul ecranului, cu o diagonală de 4,96 inch (15,14 centimetri). Se spune că telefonul este alimentat de un procesor Samsung Exynos 7870, însoțit de 1 GB de memorie RAM și de 16 GB de spațiu de stocare. Toate telefoanele cu Android Go vin cu o memorie RAM de 1 GB, la fel are și Galaxy J2 Core. În prezent nu sunt disponibile alte detalii despre viitorul receptor.