Galaxy A33 5G primește actualizarea Android 14 și One UI 6.0

212
Samsung Galaxy A33 5G
Sursa foto: sammyfans.com

Samsung continuă cu actualizarea la Android 14 și interfața One UI 6.0 și în acest an, iar în scurt timp toate dispozitivele eligibile vor fi actualizate. Chiar la începutul lui 2024 actualizarea la Android 14 a fost lansată pentru Samsung Galaxy A33 5G, un telefon lansat cu aproape doi ani în urmă, în aprilie 2022.

Smartphone-ul Galaxy A33 5G a fost lansat cu sistemul de operare Android 12 din cutie. În noiembrie 2022 a primit Android 13 și One UI 5.0. Acum, compania sud-coreeană a lansat pentru acest smartphone actualizarea Android 14. Galaxy A33 5G de la lansarea sa în urmă cu doi ani a primit două actualizări majore Android cu cea mai recentă versiune. Acest telefon va mai primi încă două actualizări majore de Android.

Actualizarea Android 14 și One UI 6.0 a fost lansată inițial pe Samsung Galaxy A33 5G în Rusia. Noua actualizarea are un numărul de versiune de firmware A336BXXU7DWL1/ A336BOXM7DWL1/ A336BXXU7DWL4. Potrivit SammyFans, ne așteptăm la o lansare mai largă a actualizării în mai multe regiuni în zilele următoare.

Actualizarea la interfața Samsung One UI 6.0 bazată pe Android 14 aduce o serie de delicatese acestui telefon. Acestea includ modificări vizuale, cum ar fi o zonă de comutare rapidă reproiectată și un widget pentru controlerul media, un nou font la nivelul întregului sistem, personalizarea ecranului de blocare etc. Există, de asemenea, o blocare automată care împiedică instalarea de aplicații necunoscute. Actualizarea aduce și îmbunătățiri camerei și mai multor aplicații stoc Samsung, printre care Samsung Knox.

Samsung fabrică și configurează platforma Samsung Knox în dispozitivele sale în unitățile proprii și o pune în ​​hardware-ul și în software-ul dispozitivelor. Chiar și când dispozitivul este oprit, toate datele sunt criptate în mod prestabilit.

Samsung Galaxy A33 5G are un afișaj AMOLED de 6,4 inch (16,26 cm) cu o rată de reîmprospătare de 90Hz. Departamentul foto este compus din patru camere: 48MP + 8MP + 5MP + 2 megapixeli. Frontal are o cameră selfie de 13MP. Smartphone-ul este alimentat de un procesor Exynos 1280 cuplat cu 6/8GB RAM și 128/256GB stocare. O baterie de 5.000 mAh cu suport pentru încărcare rapidă de 25W furnizează curentul electric necesar funcționării.

Pentru că este o actualizare majoră recomandăm utilizatorilor să descarce actualizarea OneUI 6.0 și Android 14 prin Wi-Fi. O notificare vă va anunța când actualizarea este disponibilă. De asemenea, puteți verifica actualizarea manual dacă actualizarea a sosit mergând la Setări -> Actualizare software -> Descărcare și instalare.