Galaxy A54 primește actualizarea de securitate din iunie 2024

137
galaxy-a54
Sursă foto: SammyFans

Galaxy A53 are în Samsung Galaxy A54 un urmaș mult mai avansat, dar și mai scump. În același timp, ar trebui să fie în vederile companiei Samsung imediat după telefoanele emblematice, fiind șeful seriei Galaxy A. Se pare că nu este așa, actualizarea de securitate din iunie 2024 a primit-o prima dată Galaxy A53.

Totuși, acum Samsung a lansat cel mai recent patch de securitate și pentru Galaxy A54. Actualizarea a debutat în SUA și se va extinde la nivel global în perioada următoare. În acest moment patch-ul de securitate din iunie 2024 a fost lansat în SUA pentru varianta blocată în rețelele mobile (numărul de model SM-A546U). Noua actualizare vine cu eversiunea de firmware A546USQS7CXF3.

Patch-ul de securitate din iunie 2024 remediază 59 de probleme de securitate. Puteți afla totul despre cea mai recentă actualizare de securitate din iunie 2024 pe I❤️Samsung. Samsung va lansa următoarea actualizare majoră de Android pentru Galaxy A54 la sfârșitul acestui an, actualizare care va aduce și interfața One UI 7 bazată pe Android 15.

Samsung Galaxy A54 a fost lansat în martie anul trecut cu Android 13. A primit deja Android 14 și One UI 6.0. Apoi a primit și interfața One UI 6.1. Samsung a promis acestui smartphone patru actualizări de Android și cinci ani actualizări de securitate. Deci va fi un telefon sigur în privința securității până în 2028.

Samsung a fost fondat ca magazin comercial în 1938 de Lee Byung-Chull. După ce și-a extins afacerea către producția de textile, compania a intrat în industria electronică abia în 1969 când a lansat primele ale televizoare alb-negru.

Noua actualizare nu aduce nimic nou ca funcții în afară de rezolvarea problemelor de securitate. Este doar un patch de securitate standard care își propune să aducă siguranță și stabilitate acestui excelent telefon Galaxy.

Actualizarea din iunie 2024 pentru Samsung Galaxy A54 blocat în rețelele mobile din SUA va fi anunțată printr-o notificare. Alternativ puteți verifica manual disponibilitatea actualizării prin Setări -> Actualizare software -> Descărcați și instalați.