Galaxy A6 și A6+ cu Infinity Display certificate de FCC

1191

Povestea lui Samsung Galaxy A6 se apropie de sfârșit, telefonul smartphone fiind recent reperat la Federal Communications Commission (FCC), o dovadă clară că își va face debutul pe piață în perioada următoare. Galaxy A6 și A6+ vor urma în gama A, după Galaxy A8 și Galaxy A8+ (2018) și au fost deja reperate pe câteva site-uri de referință și de certificare în ultimele săptămâni, iar aceste dispozitive au ajuns acum la FCC.

Săptămâna trecută, am scris ca smartphone-urile Galaxy A6 și A6+ nu vor fi lansate în Statele Unite, dar clienții din Europa, Rusia și din Orientul Mijlociu vor avea cu siguranță șansa de a cumpăra oricare dintre cele două dispozitive.

Acum avem noi informații despre cele două telefoane mid-range, care sugerează că vor ajunge în America. Samsung Galaxy A6 și A6+ au primit certificarea FCC și în baza acesteia par să se îndrepte și spre Statele Unite dar mai ales spre America de Sud, o regiune în care Samsung și-a lansat în mod tradițional smartphone-urile accesibile.

De asemenea, listarea la comisia americană FCC arată că ambele smartphone-uri de dimensiuni medii vor avea Infinity Display, care ar putea să crească ușor prețurile lor cu amănuntul. Restul specificațiilor telefoanelor nu sunt dezvăluite de autoritatea de reglementare americană. Informațiile anterioare sugerează că Galaxy A6 va fi echipat cu un procesor Exynos 7870 și un RAM de 3 GB, în timp ce Galaxy A6+ va fi alimentat de un procesor Qualcomm Snapdragon 625 și 4GB.

Firește, ambele smartphone-uri vor rula Android 8.0 Oreo din cutie, dar rămâne de văzut dacă Samsung le va actualiza sau nu cu noul sistem de operare Android 9.0 P.

Android 9.0 P – va fi denumirea următorului sistem de operare Google. Există deja zvonuri că numele ar putea fi Android Pie, Android Pecan Pie, Peppermint sau Android Pumpkin Pie. Sistemul de operare va fi lansat probabil în luna mai 2018 și se pare că se va concentra pe securitatea generală a sistemului de operare.

Totuși nu credem că acestea vor fi lansate în SUA, pare puțin probabil, dar Samsung își poate schimba strategia dacă aceste smartphone-uri au succes pe alte piețe-cheie.

După certificarea de la FCC înseamnă că cele două Galaxy A6 ar putea deveni oficiale în câteva săptămâni, deși am văzut anterior dispozitivele certificate de FCC la care au trecut câteva luni până au ajuns la vânzare, astfel încât rămâne să fie văzut când noua gamă Samsung Galaxy A va fi prezentată.

Este neclar în acest moment ce prețuri vor avea telefoanele Galaxy A6. Specificațiile sugerează că aceste telefoane urmează după Galaxy A5 și Galaxy A7. Cu Infinity Display și probabil specificații ușor superioare lui A5 și A7 (2017), prețurile ar trebui să fie undeva pe la 400 – 500 €.

SURSĂPhoneArena