Samsung Galaxy Fold, relansare pe mai puține piețe decât era prevăzut

705
Sursa Foto: via PhoneArena.com

Samsung Galaxy Fold este gata de relansare și primele piețe vizate sunt Statele Unite și Coreea de Sud. De asemenea, Samsung a promis o disponibilitate limitată în unele țări europene. Primul smartphone pliabil Samsung a fost planificat pentru a-și face debutul global la 26 aprilie. Lansarea la vânzare în Europa, inclusiv în România, trebuia să se înceapă o săptămână mai târziu.

Din nefericire, problemele cu ecranul apărute la mai multe unități de examinare trimise unor jurnaliști și specialiști din domeniu au dus la o întârziere nedeterminată … care încă nu a fost „definită”. După ce au apărut mai multe declarații în contrasens de la oficialii Samsung, acum se pare că problema cu Galaxy Fold a fost rezolvată.

Lansare în luna septembrie pentru Galaxy Fold, pe mai puține piețe

Conform celor mai recente informații Samsung ar putea reduce piețele unde va fi lansat Galaxy Fold. Acest lucru ar putea însemna că dispozitivul nu va ajunge pe toate piețele unde a fost planificat inițial. Coreea de Sud și SUA vor fi primele unde va ajunge Galaxy Fold, apoi doar câteva piețe majore vor ajunge să vândă smartphone-ul pliabil. Se pare că România nu va face parte dintre acestea. Evident, sperăm că în cele din urmă Samsung Galaxy Fold va ajunge și în România, până în momentul lansării se mai pot întâmpla multe.

Conform PhoneArena, un debut limitat al pliantului Galaxy Fold, după SUA și Coreea, va fi în Marea Britanie, Germania, Franța și India. Apoi, cândva în următoarele luni, vor fi urmate de în Italia, Olanda și alte piețe „mai mici”. Sperăm ca în aceste „piețe mai mici” să ne regăsim și noi.

Italia, oficial Republica italiană, este a cincea cea mai populată țară din Europa. Are a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după PIB nominal. Cei mai mulți imigranți străini în Italia sunt din România. Aproximativ 1.168.500 de români erau înregistrați în 2017.

Dar, dacă toate problemele sunt rezolvate, de ce Galaxy Fold nu este încă pe piață? O întrebare normală pusă de orice fan Samsung. În primul rând poate fi un sentiment de prudență pe care Samsung ar fi trebuit să îl aibă de prima dată. Cu alte cuvinte, chiar dacă Galaxy Fold a trecut cele mai recente teste, Samsung vrea să se asigure că dispozitivul final va fi suficient de robust pentru utilizare.

Samsung Galaxy Fold doar după seria Galaxy Note 10

Poate că problemele originale au fost rezolvate, dar Samsung trebuie să aibă grijă să nu apară altele noi. Aceasta teorie, susținută de mai mulți oficiali Samsung, este parțial plauzibilă. Au fost informații că au fost descoperite și alte câteva vulnerabilități în timpul procesului de „stabilizare”. Din păcate, natura exactă a acestor probleme nu a fost dezvăluită niciodată.

Nu în ultimul rând, este posibil ca Samsung să lanseze prima dată seria Galaxy Note 10, apoi să se ocupe de lansarea lui Galaxy Fold. Lansarea la nivel global a unui nou model emblematic necesită timp și resurse, ceea ce ar putea împiedica Galaxy Fold să primească toată atenția gigantului tech.