Samsung Galaxy J5 (2017) lansare în Corea de Sud pe 4 iulie

1526

Samsung Electronics a anunțat că va lansa noul smartphone Samsung Galaxy J5 (2017) în Corea de Sud, marți, 4 iulie. Telefonul va fi disponibil la trei dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din Corea de Sud, prețul fiind stabilit la 344.300 Won (aproximativ 300 $), fiind unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri care compania le-a lansat în regiune până în prezent.

Samsung Galaxy J5 (2017) a fost prezentat luna trecută alături de Galaxy J3 (2017) și Samsung Galaxy J7 (2017), iar pentru un telefon din gama entry-level, prietenos cu bugetul nostru, este destul de impresionant, are un cadru metalic durabil, un senzor de amprente, aparat foto de 13 MP cu autofocus și o baterie destul de serioasă de 3.000 mAh.

Sigur, Samsung Galaxy J5 (2017) nu va câștiga nici un premiu atunci când vine vorba de putere, dar cu siguranță nu este nici departe.

Acesta este dotat cu un display Super AMOLED de 5,2 inch, un CPU Exynos 7870 Octa de 1,6 GHz, un GPU Mali-T830 MP2, o memorie RAM de 2 GB și o cameră de 13 MP orientată spre spate și tot de 13 MP spre față, echipate cu autofocus, cu o deschidere f1.7. O interfață foarte simpla a aparatului foto face mult mai ușoară interacțiunea utilizatorului cu aceasta.

Samsung Galaxy J5 (2017) va avea și port microUSB v2.0, și jack audio 3.5 mm și este disponibil în variante single-SIM și dual-SIM.

Telefonul vine într-o gamă de culori care cuprinde: negru, argintiu, albastru și trei tipuri de roz.

Să nu uităm că acesta este destul de atractiv ca preț, aproximativ 300 $, și de el se pot apropia și cei cu un salariu mai mic.

Salariul mediu în Corea de Sud este echivalentul a aproximativ 70.000 de dolari pe an. Cea mai bună companie plătitoare din Corea de Sud este Samsung, oferind un salariu mediu de 117.000 $ pe an. Cei mai bine plătiți din Corea de Sud sunt cei din justiție până la 200.000 $ anual. Cele mai mici salarii sunt din domeniul educației și cercetării, de 35.000 de dolari/an.

Lansat în Statele Unite cu o lună în urmă, Samsung Galaxy J5 (2017), este un telefon elegant, solid și este destul de schimbat față de modelul Galaxy J5 din 2016. Design premium cu un panou frontal acoperit cu sticlă 2.5D. Beneficiile geamului 2.5D sunt pur ergonomice și estetice și nu este o realizare tehnică majoră care oferă un mare avantaj.

Nu cu mult timp în urmă Gerben van Walt Meijer, manager la Samsung Mobile Olanda, a menționat că seria Galaxy J este una dintre cele mai bine vândute serii de smartphone-uri Samsung din Europa.

Din informațiile noastre acest dispozitiv va costa mai puțin de 280 de euro în Europa.

SURSĂEtNews