Mai devreme cu câteva zile, un smartphone neanunțat care purta marca Samsung Galaxy a fost reperat în Statele Unite la autoritatea de certificare oficială a Americii, FCC.
Din păcate, documentația care însoțește dispozitivul nu dezvăluie nimic despre componentele interne, decât că poartă numărul de model SM-J727, ceea ce ne face să credem că dacă ne luam după ultimele zvonuri acesta este Samsung Galaxy J7 (2017).
Cele mai recente zvonuri și speculații față de Galaxy J7 (2017) dau un afișaj Full HD de 5.5-inch, un procesor 2.2GHz octa-core Qualcomm, 2GB de memorie RAM, o cameră situată în spate de 13 MP, una pentru autoportret în față de 5MP și o baterie detașabilă de 3.000 mAh.
Este, de asemenea, așteptat cu un scanner de amprente, iar smartphone-ul rulează Android 7.0 Nougat, cea mai recentă versiune de la Samsung.
Dacă ați urmărit îndeaproape site-ul nostru în ultimele câteva luni, știți probabil că telefonul a fost deja dus în India pentru testare, a primit acreditare și certificare Bluetooth și Wi-Fi, ceea ce înseamnă că a trecut acum toate testele preliminare necesare înainte de a putea fi lansat pe piață.
Un telefon din segmentul mid-range care arată mult prea bine pentru gama sa, iar faptul că J-urile au avut un mare succes la vânzare, ne face să fim siguri că Samsung Galaxy J7 (2017) are un viitor frumos.