Galaxy M40, specificații cheie apărute după testarea pe Geekbench

841

Samsung are în prezent trei smartphone-uri în seria Malaxy M – M10, M20 și Galaxy M30. Gigantul sud-coreean este de așteptat să extindă în continuare gama cu lansarea unui nou smartphone din gama Galaxy M. Acesta este Galaxy M40 și câteva din specificațiile sale au apărut acum pe site-ul etalon de referință Geekbench.

Recent Samsung a încheiat de lansat seria Galaxy A 2019. Sunt informații că va mai veni și un Galaxy A90. Este o serie impresionantă de telefoane cu specificații foarte bune pentru gama mid-range de la Samsung. Compania a acoperit tot spectrul seriei în ce privește specificațiile și prețurile. Conform GSMArena, acum compania pare să se concentreze pe noua sa serie de buget redus Galaxy M. Samsung Galaxy M40 este cel mai recent telefon pregătit de gigantul coreean și probabil va fi lansat în următoare zile sau săptămâni.

Galaxy M40 cu 6 GB de RAM și 128 GB capacitate de stocare

Potrivit listării de pe Geekbench, Galaxy M40 cu numărul de model SM-M405F are procesorul Qualcomm Snapdragon 6150. De fapt numele de scenă este Snapdragon 675. Procesorul Qualcomm este cuplat cu 6 GB de RAM și are sistemul de operare Android 9 Pie la bord. Telefonul smartphone a obținut un scor de 2.350 puncte în single-core și 6.410 de puncte în multi-core pe site-ul de referință.

Acest telefon va fi cel mai probabil lansat în India, acolo unde este și fabricat. Conform informațiilor va avea pe lângă cei 6 GB de RAM și 128 GB de stocare. Galaxy M40 a fost, de asemenea, recent certificat de Bluetooth SIG și Wi-Fi Alliance, alimentând în continuare zvonurile despre lansarea sa iminentă.

Bluetooth Special Interest Group (Bluetooth SIG) are sediul în Kirkland, Washington, U.S.A. A fost fondat în septembrie 1998 de către Ericsson, Intel, IBM, Nokia și Toshiba. SIG are birouri locale în Beijing, Seul, Tokyo și Malmö. Bluetooth SIG nu dezvoltă, produce sau vinde produse compatibile Bluetooth.

Ne așteptăm ca telefonul să fie plasat peste Galaxy M30 și automat va fi și mai scump. Cu toate acestea, rămâne de văzut cum Samsung va justifica prețul mai mare pentru că momentan nu cunoaștem mai multe detalii despre Galaxy M40. Cel mai probabil Galaxy M40 va avea un afișaj Super AMOLED Infinity-U pe față și o setare triplă a camerelor foto de la spate.

Dacă nu ne trezim cu el la ușă zilele aceste, lucru posibil, ar trebui să apară mai multe informații despre el în perioada imediat următoare. Seria Galaxy M formată din Galaxy M10, Galaxy M20 și Galaxy M30 a avut un succes neașteptat în India și credem că Samsung Galaxy M40 va merge pe aceeași linie.