Samsung Galaxy Note 7 FE sold out la două luni de la lansare

1342
Telefonul renovat a lui Samsung cunoscut ca Galaxy Note 7 Fan Edition, a debutat în Corea de Sud la începutul lunii iulie, la două luni de la lansare phablet-ul a fost vândut în totalitate. Reamintim că Samsung a trebuit să retragă de pe piață toate telefoanele Galaxy Note 7 din cauza problemelor legate de baterii. Mai târziu, la cererea fanilor și pentru pentru a limita impactul asupra mediului prin distrugerea acestor telefoane, Samsung a decis să lanseze o variantă renovată a telefonului. Samsung nu intenționează să vândă mai multe unități din Galaxy Note 7 FE în Corea de Sud. Surse familiare cu planurile Samsung susțin că firma sud-coreeană are în continuare în vedere lansări și pe alte piețe internaționale pentru Galaxy Note 7 FE, după ce a vândut aproximativ 400.000 de dispozitive în Corea de Sud. Samsung a pus un preț de aproximativ 620 dolari pe Galaxy Note 7 FE, cu aproximativ 265$ mai ieftin decât modelul original Galaxy Note 7.

O statistică pe anul 2017 privind procentul populației care deține un smartphone arată că pe primul loc se situează Emiratele Arabe Unite cu 80,6% din populație, urmat de Suedia cu 72,2% și Elveția cu 71,7%. Corea de Sud unul dintre cei mai mari producători de smartphone din lume este pe locul patru cu 71,5% (7 din 10 coreeni au un smartphone). România este pe locul 24 cu 56%.

Smartphone-ul Galaxy Note 7 FE a fost realizat utilizând piese din Note 7, în special din telefoanele nedeschise și nevândute ale dispozitivului original. Note 7 FE este în esență același dispozitiv ca originalul Note 7, dar cu o singură diferență crucială. A fost înlocuită bateria de 3.500mAh, care a cauzat problemele cunoscute, cu o baterie mai mică de 3.200 mAh. Siguranța sa este garantată de noul test de siguranță al bateriei în 8 puncte de la Samsung. Galaxy Note FE, de asemenea, a venit cu Android Nougat din cutie. Note 7 FE și modelul original sunt similare atunci când vine vorba de celelalte specificații. Samsung nu a confirmat până acum în mod oficial o posibilă lansare pe piețele internaționale a lui Note 7 FE, nici dacă va mai renova și comercializa alte unități din acest model în Corea de Sud. Au fost doar zvonuri și atât. Între timp, Samsung a lansat deja precomenzi pentru Galaxy Note 8 în Corea de Sud, noul model fiind așteptat să atingă rafturile magazinelor pe 15 septembrie. Spre deosebire de modelul precedent care a venit ușor mai ieftin, Galaxy Note 8 va costa echivalentul a 960 USD.
SURSĂPhoneArena