Samsung va prezenta pe Galaxy Note 9 pe data de 9 august 2018

1797

Samsung Galaxy Note 9 va fi prezentat oficial pe 9 august 2018, potrivit americanilor de la Bloomberg. Aceasta este cu două săptămâni mai devreme decât data la care Samsung a prezentat pe Galaxy Note 8, anul trecut. Lansarea la vânzare ar putea avea loc înainte de sfârșitul lunii august. Pe baza unei informați venite de la Bloomberg, Samsung va organiza un eveniment special la New York pe 9 august, unde va dezvălui oficial pe Galaxy Note 9.

Fără a fi deloc surprinzător, Bloomberg confirma faptul că phabletul Galaxy Note 9 va fi echipat cu un nou procesor și camere foto revizuite și îmbunătățite. Pentru versiunea americană, este cu siguranță Qualcomm Snapdragon 845. Modelele europene vor fi, ca de obicei, echipate cu un procesor Exynos 9810. Conform informațiilor Galaxy Note 9 se va baza pe 6 GB de memorie RAM. O versiune cu 8 GB de memorie RAM și 512 GB de stocare este, de asemenea, prevăzut să apară conform IceUniverse.

Potrivit Bloomberg, Note 9 va beneficia de un senzor de imagine îmbunătățit. Această informație este confirmată de @MMDJ_, un cunoscător în materie din China. „Da, Note 9 va actualiza camera„, spune el în contul său de Twitter. Deocamdată, nu este clar dacă acest senzor dual este o îmbunătățire față de Galaxy Note 8 sau Galaxy S9+ și modulul dual cu diafragma variabilă. Este de așteptat ca phablet-ul să aibă camerele foto duble de 12 MP ce sunt pe Samsung Galaxy S9+. Camera va include probabil noua caracteristică a diafragmei variabile, care variază de la f / 1,5 la f / 2,4.

Ne așteptăm să vedem un display Super AMOLED de 6,4 inch cu o rezoluție de 1.440 x 2.960 pixeli. Afișajul Infinity al telefonului are un raport de aspect de 18,5: 9. Ceea ce nu vom găsi este un scaner de amprente sub afișaj. Conform celor mai recente informații, această caracteristică își va face debutul pe Samsung Galaxy S10.

Bloomberg, este o agenție de știri americană fondată în 1981 de către Michael Bloomberg. Compania are sediul la New York City și are birouri în 192 de locații din lume. Bloomberg oferă analize financiare, servicii de date și știri. Bloomberg are o rețea globală de televiziune, site-uri digitale și trei reviste.

După cum sugerează mai multe zvonuri, Samsung ar fi decis să-și modifice calendarul privind prezentarea lui Note 9 în urma cifrelor sub așteptări ale vânzărilor lui Galaxy S9. Samsung Galaxy Note 8 a fost prezentat anul trecut pe 23 august și pus în vânzare la începutul lunii septembrie.

Galaxy Note 8 costă aproximativ 950 de dolari și ne așteptam ca Note 9 să fie la același preț sau puțin mai mare.

SURSĂPhoneArena