Încă de când a fost lansat primul inel inteligent de către Samsung a fost clar că acesta este un deschizător de drum și vor urma alte inele în viitor. Acum o sursă din Coreea de Sud susține că Galaxy Ring 2 se va lansa mai devreme decât era planificat inițial. Noul inel va oferi aparent o durată de viață mai lungă a bateriei, un design mai subțire și mai multe caracteristici.
Samsung Galaxy Ring este prima incursiune Samsung în spațiul inelelor inteligente. A fost un debut promițător, inelul s-a vândut foarte bine peste tot în lume, dar era loc de mai bine. Lumea spera la o urmare în 2025, iar acest lucru este pe cale să se întâmple. Acum au apărut mai multe detalii despre viitorul Samsung Galaxy Ring 2.
Samsung Galaxy Ring 2 va avea un design mai subțire
Bloggerul coreean yeux1122, citat de AndroidAuthority, a postat câteva detalii aparente despre Galaxy Ring 2 pe site-ul Naver. El susține că Samsung ar putea lansa noul inel inteligent „puțin mai devreme” decât era planificat inițial. Totuși, nu se vorbește despre o fereastră concretă sau aproximativă de lansare. Originalul Samsung Galaxy Ring a fost tachinat de companie în ianuarie, dar lansarea a avut loc în iulie.
Bloggerul yeux1122 a mai afirmat că Galaxy Ring 2 va oferi mai multe îmbunătățiri față de inelul original. El a menționat un design mai subțire, durată de viață mai lungă a bateriei și noi funcții față de primul inel Samsung. Totuși, nu a amintit care sunt acele funcții.
Tot din postarea lui yeux1122, am aflat că Apple încă lucrează la un „purtabil de tip inel” împreună cu dispozitive portabile „de tip bandă”. Totuși, această afirmație despre inelul Apple este în contradicție cu afirmația jurnalistul de la Bloomberg, Mark Gurman. Acesta a scris recent că Apple nu dezvoltă în mod activ un inel inteligent și nu intenționează să lanseze unul.
Sursa sud-coreeană amintită mai sus are un istoric oarecum precis, în general, dar a fost mai de încredere cu scurgerile legate de Samsung. Cu toate acestea, până la noi informații, am lua aceste afirmații cu reținere.