Samsung readuce Galaxy S21 FE la actualizări lunare de securitate

123
Samsung Galaxy S21 FE
Sursa foto: galaxyclub.nl

În buletinul despre ce face actualizarea de securitate din octombrie Galaxy S21 FE a fost retrogradat la actualizări trimestriale de securitate. Acum, Samsung a revenit și a remediat eroarea în buletinul său privind actualizarea din noiembrie 2025. Compania a readus popularul dispozitiv în categoria „actualizări lunare”.

Galaxy S21 FE a primit la sfârșitul lui octombrie ultima actualizare majoră a sistemului de operare, Android 16 și One UI 8. Samsung și-a îndeplinit promisiunea de a oferi patru actualizări majore și S21 Fan Edition atât a primit. De acum încolo va primi doar patch-uri de securitate în fiecare lună.

Galaxy S21 FE a fost lansat cu Android 12, apoi a primit Android 13, Android 14, Android 15 și Android 16 cu interfețele aferente. Cu toate acestea, telefoanele din seria Galaxy S21 nu sunt eligibile pentru Android 16, deoarece urmează un alt program de actualizare.

Samsung a lansat Galaxy S21 FE în ianuarie 2022. Compania oferă patru ani de actualizări lunare și un an suplimentar de actualizări trimestriale pentru dispozitivele sale Galaxy S mai vechi. Noul suport software Samsung garantează 7 ani de actualizări pentru majoritatea telefoanelor noi lansate, potrivit SammyFans.

SammyFans este un site fondat de o echipă de pasionați de tehnologie cu o pasiune profundă pentru tot ce ține de Samsung. Publică informații, recenzii, opinii sau sfaturi despre telefoanele, tabletele și dispozitive portabile Galaxy.

Smartphone-ul va împlini a patra aniversare în ianuarie 2026. Ne așteptăm ca apoi lansarea patch-urilor de securitate să fie trimestrială începând din februarie / martie încă un an. Posesorii se pot aștepta la încă un an de actualizări de software o dată pe trimestru. Cu toate acestea, Samsung a făcut o greșeală cu Galaxy S21 Fan Edition.

Acest lucru a stârnit discuții serioasă despre practicile de actualizare ale Samsung. Utilizatorii care au aflat de această revizuire și au criticat firma pentru că nu și-a îndeplinit promisiunea. Ei bine, a fost doar o greșeală tehnică care a fost remediată rapid de compania Samsung.

Actualizarea la Android 16 pentru Galaxy S21 FE a fost lansată cu patch-ul de securitate din septembrie 2025. Nu știm încă dacă Samsung va lansa pentru acest telefon separat actualizarea din octombrie 2025, sau va combina actualizarea din octombrie cu cea din noiembrie 2025. Smartphone-ul va primi și patch-urile decembrie și ianuarie (2026) în viitor.