Seria Galaxy S22 și Seria Note 20 primesc actualizarea din iulie 2024

311
Seria galaxy S22 si Note 20
Sursă foto: GalaxyClub

Samsung a început să extindă tot mai mult actualizarea de securitate din iulie 2024 la dispozitivele sale eligibile. După ce seria Galaxy S24 și Galaxy XCover 7 au primit cea mai recentă actualizare, acum seria Galaxy S22 și seria Galaxy Note 20 primesc și ele actualizarea din iulie.

Până acum, în ciuda faptului că am aflat rapid ce probleme rezolvă actualizarea din iulie 2024, Samsung s-a mișcat destul de încet în privința lansării patch-ului din iulie. Acum, Gigantul tech sud-coreean pare să fi accelerat lansarea noii actualizări. Actualizarea pentru seria Galaxy S22 are o mărime de puțin peste 300 MB și versiunea de firmware S90*BXXSAEXEC. Pe Galaxy Note 20 și Galaxy Note 20 Ultra pachetul cântărește în jur de 243MB și are versiunea de firmware N98*BXXSCHXG1.

Pe toate modelele, actualizarea aduce doar patch-ul din iulie. Actualizarea rezolvă 58 de vulnerabilități, de care s-au ocupat atât Google, pentru sistemul de operare Android, cât și Samsung pentru interfața One UI. Printre altele sunt remediate de Samsung probleme la Secure Folder – Folderul Securizat și pentru sistemul de securitate Samsung Knox.

Galaxy S22, Galaxy S22+ și Galaxy S22 Ultra au fost lansate în februarie 2022 cu Android 12 la bord. Aproape de sfârșitul anului au primit actualizarea la Android 13 și interfața Samsung One UI 5.0. În acest moment rulează pe Android 14 și One UI 6.1. Seria Galaxy S22 va primi și Android 15.

Securitatea este o prioritate de top pentru producătorii de telefoane. Instalați actualizările de securitate imediat! Majoritatea programelor malware care afectează dispozitivele mobile se datorează software-ului învechit și neprotejat.

Galaxy Note 20 și Galaxy Note 20 Ultra au fost lansate în august 2020 cu Android 10. Samsung a promis pentru cele două modele trei ani de actualizări Android, care au fost primite. Ambele telefoane au primit ultima lor actualizare majoră cu Android 13 și interfața One UI 5.1. Un an suplimentar vor primi actualizări lunare de securitate.

Acum puteți instala actualizarea din iulie pe toate telefoanele din seria Galaxy S22, neblocate în rețelele mobile, în Europa, inclusiv în România. Modelele blocate în rețelele operatorilor mobili vor primi și ele în scurt timp actualizarea. În plus, actualizarea este disponibilă pentru toate modelele seriei Galaxy Note 20, tot modele libere de rețea, în Europa. Puteți aștepta o notificare sau puteți verifica manual disponibilitatea prin Setări -> Actualizare software -> Descărcați și instalați.