Despre Galaxy S24 FE, Galaxy Tab S10+ și Galaxy Tab S10 Ultra știm că vor fi lansate în toamnă de Samsung. După ce au apărut mai multe informații despre cele trei dispozitive, unele specificații și caracteristici, acum cele trei modele încep să primească certificările de rigoare necesare înainte de lansare. Una dintre aceste certificări a fost primită înainte de weekend de la GCF.
Colegii noștri de la MySmartPrice, au depistat pe Galaxy S24 FE, Tab S10+ 5G și Tab S10 Ultra 5G pe site-ul web de certificare Global Certification Forum (GCF). Galaxy S24 FE a apărut pe certificarea GCF cu numărul de model SM-S721B/DS, această fiind varianta globală a telefonului. Apariția pe site-ul GCF a dezvăluit detaliile de conectivitate celulară ale smartphone-ului. Conform certificării, Samsung va echipa dispozitivul cu benzi 5G n1, n2, n3, n5, n8, n20, n28, n38, n40, n41, n66, n77 și n78.
Galaxy S24 FE certificat de GCF, va avea conectivitate 5G SA, NSA, 4G LTE
De asemenea, este de așteptat ca Galaxy S24 FE să accepte conectivitate 5G SA, NSA, 4G LTE, WCDMA și GSM. Potrivit mai multor informații, smartphone-ul va avea un ecran Super AMOLED de 6,7 inch (17,02 cm) cu rezoluție FHD+. Ecranul va avea o rată de actualizare de 120 Hz. Ne așteptăm ca noul model Fan Edition să vină din cutie cu Android 14 și interfața Samsung One UI 6.1.
Dispozitivul va fi alimentat de o variantă underclocked a procesorului Exynos 2400, cu o viteză de ceas de 3,11 GHz. Am aflat anterior că telefonul va avea trei camere la sparte, cu o cameră principală de 50MP, una ultrawide de 12MP și o cameră cu teleobiectiv de 10 megapixeli cu zoom optic 3x. Smartphone-ul va fi echipat cu o baterie de 4.565 mAh cu suport de încărcare rapidă cu fir de 25W. Samsung este de așteptat să confirme lansarea în perioada următoare.
De asemenea, GCF a certificat și viitoarele tablete din seria Galaxy Tab S10. Pe site-ul de certificare Galaxy Tab S10+ 5G a apărut cu numărul de model SM-X826B. Tot acolo, Samsung Galaxy Tab S10 Ultra 5G a fost certificat cu numărul de model SM-926B.
Listarea pe site-ul Global Certification Forum nu oferă detalii specifice despre cele două tablete. În schimb, confirmă că acestea vor accepta conectivitate 5G. De asemenea, au gama de frecvențe 5G n1, n2, n3, n5, n8, n20, n28 (lățime de bandă 20 MHz), n28 (lățime de bandă 30 MHz), n38 benzile 5G, n40, n41, n66, n77 și n78.