Seria Galaxy S26 se vinde foarte bine în acest an, mult peste așteptările Samsung, compania fiind nevoită să crească producția celor trei modele. Galaxy S26 Ultra este cel mai apetisant din toate punctele de vedere și cel mai bine vândut. Telefonul a impresionat deja în întreaga lume și a câștigat premii importante în trei țări din Europa.
Samsung a anunțat că Galaxy S26 Ultra a câștigat trei premii în Europa. Telefonul a fost recunoscut de cele mai mari organizații de consumatori din regiunea Benelux, Testaankoop din Belgia și Consumentenbond din Olanda. Telefonul a obținut cel mai mare scor la ambele organizații, câștigând titlul de „Cel mai bun din test”. În plus, Tweakers din Olanda și Belgia i-au acordat lui S26 Ultra premiul pentru inovație, potrivit SammyFans.
Link-urile de pe I❤️Samsung vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind link-urile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.
Galaxy S26 Ultra premiat și de Consumer Reports din SUA
Cu un scor de 8,6 din 10 de la Consumentenbond și o evaluare de 84 din 100 de la Testaankoop, Galaxy S26 Ultra iese clar învingător în testele comparative extinse ale smartphone-urilor. Această triplă recunoaștere evidențiază avansul tehnologic al smartphone-ului Galaxy S26 Ultra. Vedeți pe I❤️Samsung cum funcționează și cum se utilizează Privacy Display pe Samsung Galaxy S26 Ultra!
De aasemenea, Consumer Reports din Statele Unite a acordat modelului Galaxy S26 Ultra premiul de prestigiu. Cu sediul în New York, Consumer Reports este cea mai mare organizație de consumatori din lume. Testele și evaluările făcute de Consumer Reports sunt depășite ca mărime și amploare doar de recensământul din SUA. Agenția americană a evidențiat capacitățile ecranului și ale camerei telefonului, care au depășit cele mai recente modele emblematice de iPhone de la Apple.
În plus, Galaxy S26 Ultra a impresionat numeroase firme europene în recenziile lor. Aceste recunoașteri pot părea plictisitoare ca știri, dar contează foarte mult, deoarece asigură că recenziile îi ajută pe cumpărători să ia decizia de cumpărare. Astfel, S26 Ultra a fost declarat cel mai bun smartphone în 7 țări europene. De asemenea, Consumentenbond, Tweakers și Testaankoop servesc drept dovadă esențială a calității pe care o promite consumatorilor.
Galaxy S26 Ultra este alimentat de cel mai rapid procesor Snapdragon 8 Elite Gen 5. În plus, tehnologia Privacy Display îl face să iasă în evidență față de concurență. Această soluție încorporată protejează ecranul din diferite unghiuri, împiedicând pe cei din lateral să vadă conținutul ecranului.

