Galaxy S26 Ultra are un singur mod de a introduce S Pen-ul în slotul

128
Galaxy S26 Ultra S Pen
Sursă foto: Reddit

Gata așteptarea s-a terminat, peste câteva ore vom vedea în realitate viitoarele telefoane Galaxy S26, Galaxy S26+ și Galaxy S26 Ultra. Lansarea va avea loc la ora 20:00 ora României, la San Francisco, SUA. Evenimentul Galaxy Unpacked va fi transmis live de Samsung pe site-ul său oficial.

La viitorul model Galaxy S26 Ultra apare o noutate oarecum previzibilă în privința S Pen-ului. Astfel stylusul va trebui introdus în slot doar într-o anume poziție. Introducerea în orice altă direcție face ca stylusul să iasă în afară. Este rezultatul schimbări subtile de design la telefon, colțurile fin mai rotunjite decât la modelele Ultra anterioare.

Actualul smartphone emblematic Galaxy S25 Ultra, la fel ca cele trei dispozitive anterioare din serie, vine cu un S Pen. Puteți introduce stylus-ul în telefon cu butonul orientat în jos și nu vor exista probleme. Ei bine, nu va fi cazul  Galaxy S26 Ultra. Cu viitorul model S26 Ultra va există o singură modalitate corectă de a introduce S Pen-ul în slotul său, potrivit SamMobile.

Creatorul de conținut Sahil Karoul a reușit să obțină un model Galaxy S26 Ultra înainte de lansarea acestuia. El a dezvăluit multe lucruri despre telefon, dintre care unele cunoscute deja. Unul dintre ele este metoda de inserare a stiloului S Pen.

Primul telefon din lume cu S Pen a fost Galaxy Note, lansat în 2011. Acesta a creat practic o nouă categorie de telefoane, numită „phablet” (combinație telefon/tabletă), datorită ecranului mare pentru acel timp și a stiloului integrat.

Într -o postare, el dezvăluie că modul corect de a introduce stylus-ul în telefon este cu partea butonului care are curbură puțin mai înaltă spre exterior. În acest fel, capătul curbat al stiloului S Pen aliniază perfect cu marginea curbată a telefonului. Dacă introduceți S Pen-ul inves, curbura capătului stylus-ului nu se va potrivi cu cea a Galaxy S26 Ultra, făcându-l să iasă în afara telefonului.

Sursă foto: SammyGuru

Când S Pen-ul este introdus corect, capătul stylus-ului se află la același nivel cu telefonul. Totuși, dacă este așezat greșit – se pare că nimic nu împiedică acest lucru – atunci un capăt al S Pen-ului va ieși mai mult în afară. Nu este sfârșitul lumii, dar poate deranja estetica, mai ales că fanii se așteaptă la ceva perfect de la Samsung.

Mai mult, sursa aceste informații confirmă că noul model Ultra de la Samsung nu are un S Pen compatibil cu Bluetooth. Asta înseamnă că operarea telefonului cu stylus-ul de la o distanță scurtă nu este posibilă, la fel ca în cazul modelului anterior.