Galaxy S8 și Galaxy S8+ pe primele locuri în topul utilizatorilor din SUA

1529

Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8+ au ajuns în capul listei celor mai performante smartphone-uri din Statele Unite conform unui sondaj printre utilizatorii de telefoane mobile din SUA.

Deoarece ne apropiem de sfârșitul anului, iar calitatea și caracteristicile smartphone-urilor de ultimă generație este acum cunoscută, este normal să aflăm cine este câștigătorul real pe piața smartphone-urilor. Il capo di tuti capi.

Cu toate acestea, este dificil să alegi între atât de multe dispozitive inteligente disponibile acum pe piață. Ultima lansare a lui Samsung, Galaxy Note 8 pare să fie în mod logic cel mai bun reprezentant al producătorului sud-coreean. Cu toate acestea, revista Consumer Reports, conform voturilor utilizatorilor, are altă părere. În aprilie 2016, revista Consumer Reports avea aproximativ 7 milioane de abonați – 3,8 milioane de abonați la revista tipărită și 3,2 milioane de utilizatori digitali!

Cele două staruri ale brand-ului sud-coreean au depășit în această listă cele mai performante smartphone-uri aflate în acest moment pe piața din Statele Unite ale Americii, conform sondajului făcut de Consumer Reports.

Consumer Reports este o reputată revistă americană fondată în 1936 de Consumers Union. Consumer Reports publică revizuiri și comparații ale produselor și serviciilor de consum pe baza rapoartelor și rezultatelor obținute în laboratorul său și prin cercetare publică. Revista nu acceptă publicitate, plătește pentru toate produsele pe care le testează și, în calitate de organizație nonprofit, nu are acționari.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus de la Apple au ocupat locul al cincilea și al patrulea în acest clasament iar Samsung Galaxy S7 a ocupat, spre surpriza firmei de consultanță locul trei.

Rezultatele acestui clasament întocmit pe baza opțiunilor utilizatorilor, aproape sigur vor ofensa un anumit producător, dar clienții au votat și au ales.

Totuși, în tot binele este și puțin rău! În acest top realizat de Consumer Reports, chiar dacă Samsung domină copios primele trei locuri, cu Galaxy S8, Galaxy S8+ și Galaxy S7, Galaxy Note 8, nu de mult timp lansat, s-a clasat pe locul șase. Consumer Reports consideră că este fragil și prea greu, aceste două au fost principalele motive pentru care nu s-a clasat pe o poziție superioară.

Surpriza pentru organizatorii sondajului de opinie și chiar și pentru fanii Samsung – s-au poate că nu, a fost clasarea în top pe locul trei a lui Samsung Galaxy S7.

Lansat în 2016, telefoanele Galaxy S7 au specificații relativ modeste dacă ar fi să le comparăm cu cele ale smartphone-urilor de azi, dar au un design solid, iar actualizările continue de software au transformat acest telefon în unul dintre cele mai bune și apreciate smartphone-uri de pe piață.

Pentru a clarifica: asta nu înseamnă că Samsung Galaxy S7 este o „pălărie veche„. Este încă un smartphone excelent, deși nu este capabil să concureze cu cele două Galaxy S8 și S8+ precum și iPhone 8, pe hârtie. În lumea reală, însă, este capabil să se lupte cu titanii – și ca un smartphone să facă acest lucru la mai mult de un an și jumătate de la lansarea sa este o realizare.

SURSĂSamMobile