Samsung Galaxy Tab Active Pro varianta Wi-Fi, certificată de FCC

754
Sursa Foto: via 91mobiles.com

Informații despre tableta Samsung Galaxy Tab Active Pro au apărut din mai multe surse în ultimul timp. Acum, una dintre variantele viitoarei tablete, cea cu numărul de model SM-T540, a fost reperată pe site-ul FCC. În trecut s-a vehiculat ideea că numărul de model SM-T540 va fi doar pentru varianta Wi-Fi a Samsung Galaxy Active Pro.

Apariția pe site-ul agenției americane Federal Communications Commission nu dezvăluie detalii cheie ale dispozitivului. Ce este sigur, după această certificare tableta Samsung Galaxy Tab Active Pro va putea fi lansată oricând. Pentru reamintire, numerele de model SM-T545, SM-T545X și SM-T547 au fost văzute pe site-urile EEC, Wi-Fi Alliance și Geekbench destul de recent.

Samsung Galaxy Tab Active Pro cu procesorul Snapdragon 710

Cu toate că nu există încă multe detalii disponibile despre tabletă, din fericire, avem câteva specificații ale tabletei viitoare din scurgeri anterioare. În special, Samsung Galaxy Tab Active Pro a fost observată mai devreme într-un test de referință Geekbench. Rezultatele testelor au că tableta va vea procesorul Qualcomm Snapdragon 710, cuplat cu 4 GB RAM. Din păcate, tableta trebuie să fie livrată cu Android 9.0 Pie out of the box, în loc de Android 10.

Conform informațiilor Galaxy Tab Active Pro va avea o baterie de 7.600 mAh și port de încărcare USB Type-C. Wi-Fi cu bandă dublă, un rating IP pentru design robust, MIL-STD-810G și slot pentru card microSD, vor mai fi acolo. Interesant, s-a spus că viitoarea Galaxy Tab Active Pro se lansează cu un nou S Pen, care ar putea fi un punct de atracție pentru tabletă.

MIL-STD-810G, este un standard militar, foarte strict și riguros din Statele Unite, utilizat de toate agențiile și departamentele ministerului apărării al SUA. U.S. Air Force, U.S. Army, și U.S. Navy, folosesc numai echipamente testate în baza acestui standard.

Gama Samsung Active de smartphone-uri și tablete prioritizează durabilitatea față de orice altceva. Acestea se adresează lucrătorilor din industrie care operează în medii de lucru dure și au nevoie de dispozitive care să reziste unor condiții dificile. Galaxy Tab Active Pro nu este diferită. Este o tabletă robustă cu rezistență la apă și praf IP68, construită în conformitate cu standardul militar MIL-STD 810G pentru a supraviețui căderilor de până la 1,2 metri înălțime.

Nu este exclusă o lansare la IFA 2019 Berlin

Doar luna trecuta, Samsung a lansat tableta Galaxy Tab A 8.0. Tableta bugetară de la Samsung are o construcție metalică și vine cu un ecran HD+ TFT de 8,0 inch. Din păcate, în jurul ecranului există niște rame destul de groase. Tableta este alimentată de procesorul Snapdragon 429, care este asociat cu 2 GB RAM și 32 GB stocare internă. Are și un slot pentru card microSD pentru extinderea stocării.

IFA Berlin 2019 debutează azi în capitala Germaniei. Printre alte lucruri pe care Samsung le va lansa acolo nu este exclus să vedem și tableta Samsung Galaxy Tab Active Pro. Oricum, cu certificarea FCC în buzunar lansarea este iminentă.