Seria Galaxy Tab S10 FE va exista, bateriile certificate de BIS India

326
Seria Galaxy tab S10 FE
Sursă foto: MySmartPrice

Au fost mai multe zvonuri, am scris și noi, că Samsung va lansat noi tablete Galaxy Tab S10 FE. Acum lucrurile încep să capete substanță, bateriile de pe Galaxy Tab S10 FE și Galaxy Tab S10 FE+ au fost certificate de BIS India. Seria Galaxy Tab S10 FE va fi lansată anul viitor.

Samsung va lansa seria Galaxy Tab S10 FE ca succesor al seriei Galaxy Tab S9 FE pe piețele globale. Ne așteptăm ca mai multe dintre specificațiile și caracteristicile de la Galaxy Tab S9 FE și Galaxy Tab S9 FE+ să treacă la Galaxy Tab S10 FE și Galaxy Tab S10 FE+. Ne gândim la un design asemănător, ecrane relative identice, memorie și stocare, dar un nou procesor.

Potrivit SamLover, care citează site-ul indian MySmartPrice, BIS India a certificat bateriile cu numerele de model EB-BX526ABE și EB-BX526ABY. Cu toate acestea, în afară de baterii, certificarea nu dezvăluie alte specificații ale celor două tablete din seria Galaxy Tab S10 FE.

Anterior, Samsung a dezvăluit involuntar sau nu, că Galaxy Tab S10 și Galaxy Tab S10 FE vor primi acces gratuit la aplicația Google Goodnotes pentru un an pentru clienții din SUA. Condiția este ca aceștia să achiziționeze și să activeze tableta înainte de 31.07.2025.

Cu aplicația Goodnotes puteți combina scrierea de mână și tastarea pentru a crea note. Puteți crea note multimedia frumoase, importa și adnotă PDF-uri, desena forme perfecte cu recunoașterea formei sau distribui și colabora cu alți utilizatori.

Cel mai probabil compania Samsung va lansa seria Galaxy Tab S10 FE cândva în prima jumătate a anului 2025. Nu credem că Samsung va organiza un eveniment special dedicat pentru aceste tablete. Vă reamintim că seria Galaxy Tab S9 FF a fost lansată în octombrie 2023.

Cele două tablete ar putea avea ecrane LCD IPS de 10,9 inch (27,69 cm) și 12,4 inch (31,50 centimetri). Ne așteptăm la o rată de reîmprospătare de 90 Hz sau chiar mai mare. Cel mai probabil procesorul Samsung Exynos 1480 va fi la bord, dar nu excludem nici unul mai nou. BIS India nu a dezvăluit capacitatea celor două baterii, dar vor avea cel mai probabil capacități de 8.000 mAh și 10.090 mAh. Nu va lipsi nici suportul pentru încărcare rapidă cu fir de 45 W.