Galaxy Tab S9 FE+ apare pe Geekbench 6, sugerând o lansare anul acesta

318
Galaxy Tab S9 FE+ apare pe Geekbench 6
Sursa foto: via gizmochina.com

Samsung continuă să ne surprindă mereu privind lansările de dispozitive, fie ele telefoane, ceasuri inteligente sau tablete. O actualizare recentă privind viitoarea serie Galaxy Tab S9 dezvăluie posibila existență a unei a cincea tablete. Este vorba despre Samsung Galaxy Tab S9 FE+.

Tabletele, inclusiv Galaxy Tab S9, Galaxy S9+ și Samsung Galaxy S9 Ultra, sunt de așteptat să fie dezvăluite la evenimentul Samsung Unpacked, pe 26 iulie 2023, alături de Galaxy Z Fold 5, Galaxy Z Flip 5 și seria Galaxy Watch 6. Nu este exclus să mai primim și alte delicatese, în funcție de cum vrea mușchii Samsung. Sigur Galaxy Tab S9 FE+ nu va vedea lumina zilei cu această ocazie. Cum informații despre o tabletă Galaxy Tab S9 Fan Edition, fără “+” au fost, cel mai probabil ambele vor fi lansate la un eveniment ulterior.

Potrivit GizmoChina, care citează o postare pe Twitter a lui Anthony (@TheGalox), Tab S9 FE+ a apărut pe Geekbench 6 cu numărul de model SM-X616B. Sursa de mai sus a postat pe Twitter și o captură cu apariția pe site-ul de referință Geekbench 6.

Galaxy Tab S9 FE+, probabil cu un procesor Exynos 1380

Scorurile de referință ale tabletei indică un single-core de 987 de puncte și un scor multi-core de 2731 de puncte. Nu este deloc rău pentru o tabletă Fan Edition. Comparând scorul multi-core al Galaxy Tab S9 FE+ cu predecesorul său Galaxy Tab S7 FE 5G, viitoarea tabletă se mândrește cu un scor cu 40% mai mare.

Termenul „procent” este derivat din latinescul per centum, care înseamnă „o sută” sau „cu o sută”. A fost introdus de împăratul Augustus. Semnul modern pentru „procent” este format două cercuri separate printr-o linie oblică „%”.

În afară de aceste detalii, informațiile despre Galaxy Tab S9 FE+ rămân limitate. Sunt așteptate mai multe informații în viitorul apropiat. Este demn de remarcat faptul că Galaxy Tab S9 Fan Edition a fost văzut și ea pe Geekbench 6 cu un număr de model similar (SM-X516B) și se anticipează că va avea același cipset Exynos 1380.

Acest procesor Samsung Exynos 1380 se află și pe Samsung Galaxy A54. Cel mai probabil tableta va veni cu sistemul de operare Android 13 și interfața One UI 5.1 din cutie. În plus, se zvonește că tableta oferă o variantă de 8GB RAM.

Anterior, cunoscutul Ross Young furnizase informații despre variantele de culoare pentru seria Galaxy Tab S9. Potrivit lui Young, este posibil ca Tab S9 FE și Galaxy Tab S9 FE+ să fie disponibile în diferite culori, cum ar fi gri, verde deschis, roz deschis și argintiu. El a mai menționat că dispozitivele din seria Galaxy S9 vor fi oferite în opțiuni de culoare bej și gri.