Galaxy X, un brevet arată cum va funcționa al doilea ecran!

1233

Samsung Electronics este așteptat să lanseze trei smartphone-uri emblematice în acest an, incluzând Galaxy S9, un Galaxy Note 9 și prima generație a lui Samsung Galaxy X. Acesta din urmă va fi primul smartphone pliabil al companiei Samsung și a fost în ultimul timp și este în continuare, tot mai mult în centrul atenției.

O nouă serie de brevete referitoare la Galaxy X a apărut în spațiul online, desenele publicate dezvăluie funcționarea ecranului său dual și fac puțină lumină asupra funcționării misterioasei galaxii X, smartphone-ul foarte anticipat, cu două ecrane de la Samsung.

În ciuda zvonurilor despre sosirea sa iminentă, care par a se dovedi a fi greșite, nu este exclus ca Samsung Galaxy X să-și facă intrarea pe piața smartphone-urilor în 2018, și asta potrivit firmei Samsung.

Un nou brevet, depus în aprilie 2017 și dezvăluit de site-ul olandez LetsGodigital, preluat de Phonandroid, aduce o nouă lumină asupra planurilor Samsung. Aceste scheme de funcționare, depuse de gigantul high-tech la WIPO -Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, se concentrează pe diferite concepte de smartphone-uri. O caracteristică comună la toate aceste concepte: prezența unui ecran pe spatele smartphone-ului. Nu este ceva revoluționar ceva ieșit din comun dar, este departe de a fi un lucru curent!

Un telefon pliabil este exact așa cum se crede, unul care se îndoaie spre interior (ca un telefon cu clapetă) sau spre exterior și arată ca o tabletă atunci când este întins. Acest lucru este posibil prin utilizarea unui panou OLED flexibil.

După cum puteți vedea în imaginile prezentate, brevetele ne prezintă un smartphone cu un ecran care acoperă aproape întreaga structură. Au fost depuse mai multe variante ale aceluiași concept. Datorită senzorilor, Galaxy X va putea adapta ecranul la modul în care îl țineți sau pentru modul în care îl utilizați. Doar ecranul frontal pare a fi cu proprietăți touch. Ecranul din spate este destinat, în principal, pentru verificarea unor notificări cum ar fi e-mailurile, apelurile, SMS-urile, vremea sau unele widget-uri.

Ideea este că veți putea să-l utilizați ca telefon inteligent, apoi să îl folosiți la dimensiunea completă ca o tabletă, creând un segment complet nou de dispozitive mobile un fel de hibrid 2-în-1 tabletă-laptop. Dacă Samsung are dreptate, Galaxy X poate fi primul dispozitiv care se poate transforma într-o tabletă ori de câte ori este nevoie de mai multe pe ecran.

Ce vedem în aceste desene sunt lucruri care coincid cu unele informații anterioare cum că Samsung dorește să integreze propria tehnologie Touch Force pentru Galaxy X. Această tehnologie apărută pe iPhone 6S în 2015, ca tehnologia 3D Touch face ecranul unui smartphone sensibil la presiunea degetului. În funcție de presiunea pe care o exercitați asupra ecranului tactil, interfața dispozitivului va răspunde și se va adapta. În viața de zi cu zi, funcția a fost foarte rapid adoptată. Acest tip de ecran a fost folosit pe Samsung Galaxy S8 și Galaxy Note 8, care au deja o zonă sensibilă la presiune în partea de jos a ecranelor care ajută la navigare, dar și de alți producători.

Galaxy X se poate dovedi a fi cel mai interesant model Samsung al anului 2018, cel puțin atunci când vine vorba de design. Samsung Galaxy S9 va fi un posibil update „plictisitor” a lui Galaxy S8, iar Galaxy Note 9 poate merge pe urmele lor. Nu avem nicio idee despre cum va arăta modelul Galaxy X, deoarece Samsung s-a jucat cu diverse idei de design, având în vedere brevetele multiple pe care le-am văzut în ultimele săptămâni.

CES – Consumer Electronics Show este o expoziție anuală organizată de Consumer Technology Association din Statele Unite. Are loc la Convention Center în Las Vegas, Nevada, SUA. Prima ediție a fost organizată în anul 1967 în New York City.

Am putea avea o prima vizionare oficiala a lui Galaxy X la CES 2018, care va avea loc în Las Vegas în perioada 9-12 ianuarie. Cu această ocazie, este foarte probabil ca Samsung să decidă să lanseze smartphone-ul său pliabil, conștient de nebunia pe care a provocat-o și o va provoca în continuare.

SURSĂLetsGoDigital