Galaxy XCover 7 Pro primește actualizarea stabilă One UI 9

29
Galaxy XCover 7 Pro
Sursă foto: SamsungGlobalNewsroom

Samsung Galaxy XCover 7 Pro este un telefon excelent conceput strict pentru un public țintă: profesioniști care lucrează pe șantier, în logistică, depozite sau pasionați de activități outdoor extreme. Lansat în luna mai 2025, telefonul are standardul militar MIL-STD-810H și certificare IP68. Astfel rezistă cu brio la căderi pe ciment de la 1,5 metri, praf, noroi și scufundări în apă. Ecranul este protejat de sticlă Gorilla Glass Victus+.

Acum, Samsung a început să lanseze actualizarea stabilă Android 17/One UI 9 pe Galaxy XCover 7 Pro. Actualizarea a debutat , la fele ca pentru foarte multe telefoane precedente, în Coreea de Sud. Noul software are versiunea de firmware G766NKSUBDZJ7 și ar trebui să se extindă la nivel global în următoarele zile. Este primul telefon din gama XCover care primește noul software.

După lansarea One UI 9.0 (Android 17) pentru dispozitivele din seriile Galaxy Z, Galaxy S, Galaxy A și Galaxy M, Samsung pare să-și fi îndreptat atenția către modele mai puțin populare. Compania a lansat acum noul software pe Galaxy XCover 7 Pro, potrivit SamMobile.

Android 17 și One UI 9.0 aduce pe Samsung Galaxy XCover 7 Pro personalizarea panoului rapid, un indicator de confidențialitate a locației, un Samsung DeX îmbunătățit, îmbunătățiri ale Samsung Notes și funcții de accesibilitate îmbunătățite.

Ca de obicei, Samsung a lansat actualizarea mai întâi în țara sa de origine, Coreea de Sud. Deși compania nu a dezvăluit dimensiunea pachetului, actualizarea conține versiunea de firmware G766NKSUBDZJ7. Samsung ar trebui să o lanseze și în alte regiuni în următoarele zile.

Dacă ai nevoie de un telefon de care să nu-ți fie frică că se sparge la prima cădere și apreciezi ecosistemul Samsung cu securitatea Knox, Galaxy XCover 7 Pro este probabil cea mai sigură și stabilă alegere din segmentul robust. Nu uitați că telefonul are baterie detașabilă. Aceasta este o raritate pe piața globală în acest moment. Poți schimba manual bateria de 4.350 mAh în doar câteva secunde. În plus, are pini de încărcare POGO, ideali pentru stațiile de încărcare industriale.

Procesorul Snapdragon 7s Gen 3 de la bord oferă o navigare rapidă și eficiență energetică. Mai mult, telefonul primește 7 ani de actualizări ale sistemului de operare (Android) și 7 ani de actualizări de securitate. Ultima actualizare majoră de sistem pentru XCover 7 Pro va fi Android 21, programată pentru 2031. Galaxy XCover 6 Pro a avut promiși doar 4 ani de actualizări Android și 5 ani de securitate.

Pentru a verifica dacă Android 17 și One UI 9 este disponibil pentru Galaxy XCover 7 Pro, accesați Setări -> Actualizare software -> Verificare actualizări.