Galaxy Z Flip 7 impresionează ca durabilitate și rezistență

378
Galaxy Z Flip 7 Zack nelson
Sursă foto: AndroidCentral

Recent, Galaxy Z Fold 7 a fost supus unor teste de rezistență de cunoscutul Zack Nelson, alias JerryRigEverything. Telefonul tip carte Samsung a trecut neașteptat de bine peste chinurile la care a fost supus. Era o chestie de zile până când Galaxy Z Flip 7 să treacă și el prin chinurile iadului. A ieșit și el mai mult decât onorabil din acest calvar.

A venit și momentul ca Galaxy Z Flip7 să fie supus și el torturii lui Zack Nelson, YouTuber-ul canalului JerryRigEverything. Noul smartphone pliabil cu clapetă a pășit serios pe urmele lui Galaxy Z Fold 7 în testul de duritate. Fold 7, în ciuda faptului că este mult mai subțire decât predecesorul său, a ieșit (mai mult sau mai puțin) neatins după testele de durabilitate.

Totul începe destul de simplu, potrivit HDBlog. Ecranul exterior a lui Galaxy Z Flip 7 este din sticlă. Acest lucru îl face relativ dificil de zgâriat, dar ecranul interior este în esență din plastic. De obicei un astfel de ecran este foarte ușor de zgâriat, chiar și cu o lovitură mai energică cu unghia – ca să nu mai vorbim de chei, monede și alte obiecte cu care dispozitivul ar putea intra în contact în buzunar sau geantă.

Link-urile de pe I❤️Samsung vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind link-urile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.

Deși ecranul principal ar trebui să rămână în mare parte închis atunci când dispozitivul este închis, chiar și resturi mici pot provoca zgârieturi prin așezarea pe ecran și prin faptul că sunt târâte de deget în timpul utilizării. Nimeni nu vrea să aibă un ecran zgâriat mai ales la un telefon emblematic destul de scump. De obicei, sticla se zgârie la nivelurile 6 și 7 Mohs, safirul la nivelul 9 și diamantul la nivelul 10.

Primii cinci producători mondiali de safir din lume sunt Sri Lanka, Madagascar, Myanmar, Australia și Thailanda. Cel mai mare safir din lume este Steaua lui Adam, un safir albastru de 1.404,49 carate (280,898 g), descoperit în Sri Lanka.

În orice caz, restul dispozitivului nu oferă surprize: este construit din aluminiu și se simte destul de solid. Finisajul este anodizat, ca la marea majoritate a smartphone-urilor, ceea ce înseamnă că este relativ dificil de zgâriat, dar nu imposibil.

De menționat este că smartphone-ul este certificat IP48, ceea ce înseamnă că rezistă doar la particulele de praf mai mari de un milimetru. Cu toate acestea, Galaxy Z Flip 7 se comport foarte bine în apă, chiar și scufundat. A trecut testul de praf, dar, așa cum era de așteptat, nu fără niște scârțâituri suplimentare la nivelul balamalei.

În cele din urmă, testul de îndoire. Galaxy Z Flip 7 se îndoaie mult peste 180°, cifră care ar trebui să fie norma. Dar, telefonul rezistă fără consecințe majore. Ecranul rămâne intact și perfect funcțional, iar balamaua nu cedează presiunii lui Zack Nelson. Pe scurt, un alt rezultat excelent pentru Samsung, care demonstrează încă o dată că telefoanele sale pliabile sunt orice altceva decât fragile.