Mai mult ca niciodată Galaxy Z Fold 7 s-a dovedit un succes pe toate piețele globale, începând de la precomenzi și se vinde foarte bine și acum. Potrivit Samsung, telefonul pliabil nu doar că a depășit modelele anterioare, ci a stabilit și un nou standard, atrăgând cel mai mare număr de precomenzi Fold pe care Samsung le-a văzut vreodată.
Precomenzile pentru Fold 7 și Flip 7 au crescut împreună cu peste 25% față de generația de anul trecut. De asemenea, numai precomenzile prin intermediul operatorilor de telefonie mobillă din SUA au crescut cu aproape 60%. Acest debut peste așteptări s-a reflectat rapid în vânzările cu amănuntul, potrivit AndroidPolice. În SUA Galaxy Z Fold 7 este acum cu aproximativ 50% înaintea lui Galaxy Z Fold 6, aflat în aceeași etapă a ciclului său de vânzări.
O parte din acest succes vine de la cei care cumpără efectiv noile dispozitive pliabile. Samsung spune că aproape 30% dintre cumpărătorii Fold 7 sunt proprietari de Galaxy S Ultra de mult timp care au decis să treacă la modelul original. În același timp, Galaxy Z Flip 7 atrage un număr tot mai mare de utilizatori Galaxy pentru prima dată. Dintre aceștia, sunt mai mulți cei trec la Flip de la alte mărci. Acest amestec de upgrade-uri și noi utilizatori ajută seria Z să-și lărgească raza de acțiune, oferind telefoanelor pliabile o prezență mai puternică în mainstream ca niciodată.
Link-urile de pe I❤️Samsung vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind link-urile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.
Vânzările de Galaxy Z Fold 7 pun în umbra modelul Ultra
Compania subliniază faptul că hardware-ul mai subțire și mai ușor, durabilitatea sporită și noile instrumente Galaxy AI fac aceste telefoane mai atractive pentru publicul care poate a trecut cu vederea generațiile anterioare. Totuși, acest lucru creează o provocare unică pentru Samsung, potrivit AndroidPolice.
Compania Samsung a recunoscut că Fold 7 mănâncă din vânzările gamei sale Galaxy S Ultra. Cu alte cuvinte, oamenii care obișnuiau să cumpere modelul de top Galaxy S Ultra optează acum pentru Fold. Așadar, deși succesul Fold 7 arată cât de departe au evoluat telefoanele pliabile, acesta riscă și să eclipseze una dintre cele mai consacrate și profitabile linii de produse Samsung.
Dar, ce anume motivează acest succes? Fold 7 s-a redus la dimensiuni, devenind cel mai ușor telefon pliabil de tip carte de la Samsung de până acum. În același timp, telefonul oferă un hardware foarte bun. De exemplu, o cameră principală de 200MP, aceeași aflată pe un telefon Ultra. Noul Fold 7 vine cu îmbunătățiri de durabilitate, cum ar fi Gorilla Glass Ceramic 2, o balama îmbunătățită și rezistență la apă și praf IP48. Adăugați funcții bazate pe inteligență artificială, cum ar fi Photo Assist și Transcript Assist, iar Fold 7 se află acum la granița dintre smartphone, tabletă și instrument de productivitate.

Acestea fiind spuse, odată cu succesul vine și problema echilibrului – cum să mențină gama tradițională Galaxy S relevantă, permițând în același timp telefoanelor pliabile să se dezvolte în mainstream. Deocamdată, însă, avântul lui Fold 7 arată că telefoanele pliabile nu mai sunt doar un experiment ostentativ.

