Știm de mai mult timp că Samsung va folosi procesorul său Exynos 2600 în Galaxy S26 și Galaxy S26 Edge. Cu toate acestea, este posibil ca în telefoanele vândute în SUA, China și alte câteva piețe, cele două modele să primeasc un cip Qualcomm. Samsung Galaxy S26 Ultra va folosi Snapdragon 8 Elite 2 la nivel global. Ziele trecute Exynos 2600 a fost văzut din nou pe Geekbench, dezvăluind că este mai rapid decât Snapdragon 8 Elite.
Samsung dezvoltă un nou procesor emblematic pentru dispozitivele mobile, Exynos 2600. Samsung ar putea folosi cipul în anumite regiuni pentru următoarea sa gamă de smartphone-uri emblematice nepliabile, seria Galaxy S26. În ultimul timp mai multe informații au arătat performanța procesorului, precum și a plăcii grafice aferente.
Exynos 2600 foarte puternic, conform testelor de pe Geekbench
Totuși, primele teste cu acest procesor efectute în trecut nu au fost foarte impresionante, în principal pentru că era încă în dezvoltare. Ei bine, acum avem un nou test efectuat pe Geekbench pentru Exynos 2600. Acesta arată că are o performanță mult mai mare, depășind chiar și Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm.
Procesorul Samsung, codificat ca „S5E9965”, este uimitor – oferind cifre single-core și multi-core vizibil mai mari decât cele pe care le reușește în medie Snapdragon 8 Elite. Pe Geekbench, a fost observant un nou test cu procesor Exynos 2600. În testul single-core, cip-setul a obținut 3.309 puncte, iar în testul CPU multi-core 11.256 de puncte. Se poate vedea acest lucru în captura de ecran de mai jos.
Prin comparație, procesorul Snapdragon 8 Elite al lui Galaxy S25 a obținut ~2.900 de puncte în single-core și ~9.300 în testul multi-core. Asta înseamnă că procesorul lui Exynos 2600 este cu 13% până la 17% mai rapid decât cel al lui Snapdragon 8 Elite și cu 32% până la 38% mai rapid decât cel al lui Exynos 2500. Exynos 2500 aflat pe Galaxy Z Flip 7 a obținut ~2.500 de puncte în single-core și ~8.100 de puncte în multi-core.

Se așteaptă ca Galaxy S26 Ultra să utilizeze procesorul Qualcomm Snapdragon la nivel internațional. Celelalte două modele, Galaxy S26 Pro și Galaxy S26 Edge, ar putea alege cipuri diferite între Exynos și Snapdragon pentru anumite piețe, Exynos fiind majoritar.