Galaxy J8 lansat alături de Galaxy J6, A6 și A6+ în India

1557

Samsung Electronics a lansat astăzi patru noi smartphone-uri în India, toate acestea având în dotare afișajul companiei Samsung, Super AMOLED Infinity. Ceea ce este surprinzător aici este că Samsung, pe lângă aducerea lui Galaxy J6, Galaxy A6 și Galaxy A6+ în India, a prezentat și pe Samsung Galaxy J8. Galaxy J8 va fi lansat la vânzare în India în luna iulie, așa că se pare Samsung a profitat de ocazie pentru a oficializa pe J8 acum și îl va lansa la nivel mondial mai târziu cu Galaxy J8+.

Galaxy J6, Galaxy A6 și Galaxy A6+ vor ajunge la vânzare în magazine offline și online, începând cu ziua de mâine, 22 mai. Samsung Galaxy J6 va fi exclusiv pentru Flipkart, iar Galaxy A6 și A6+ vor fi disponibile de la Amazon, pe lângă magazinul oficial online Samsung.

Prețul este de 25,990 INR – (rupie indiană) pentru Galaxy J6+, 22,990 INR pentru Galaxy A6 cu 4 RAM + 64 GB și 21,990 INR pentru Galaxy A6 cu memorie RAM de 4 GB + 32 GB. Samsung Galaxy J6 va costa 16,490 INR pentru varianta de 4GB + 64GB și 13,990 INR pentru varianta de 3GB + 32GB.

Prețul lui Galaxy J8 pentru India a fost dezvăluit în ciuda faptului că nu va fi lansat până în iulie. Va costa 18,990 INR și va veni doar într-o singură variantă cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB de stocare.

Acum, în ceea ce privește specificațiile, Galaxy A6 și A6+ oferă același hardware ca modelele internaționale anunțate la începutul acestei luni. Același lucru este valabil și pentru Galaxy J6, specificații știute mai devreme și publicate de noi pe iLoveSamsung. În ceea ce privește Samsung Galaxy J8, este asemănător cu Galaxy A6+, are o cameră frontală de 16 megapixeli în loc de o cameră frontală de 24MP și are un corp din policarbonat în loc de unibody metalic cum au A6 si A6+.

Caracteristicile comune pentru toate dispozitivele includ un senzor de amprentă montat în spate și Samsung Mall, care permite utilizatorilor din India să cumpere din mai multe magazine online dintr-o singură aplicație. Samsung a echipat, de asemenea, aceste dispozitive cu o altă caracteristică dezvoltată special pentru piața indiană. Se numește Chat-Over-Video și se concentrează pe cei care tind să-și folosească telefoanele pentru rețele sociale și vizionând videoclipuri mai presus de toate. Cu Chat-Over-Video, veți putea viziona videoclipul pe întregul ecran în timp ce vorbești cu prietenii și familia, folosind o tastatură transparentă. Nu este clar cum va funcționa acest lucru, dar vom reveni și vă vom prezenta cum lucrează acest Chat-Over-Video.

Toate aceste telefoane rulează pe Android 8.0 Oreo din cutie și vor fi disponibile în culorile albastru, negru și auriu.

Specificații Samsung Galaxy A6 și A6+, Galaxy J6 și Galaxy J8:

Specificații Galaxy A6 Galaxy A6+ Galaxy J6 Galaxy J8
Procesor Exynos Seria 7 Snapdragon 450 Exynos Seria 7 Snapdragon 450
Display 5,6 inch HD+ 6 inch FHD+ 5,6 inch HD+ 6 inch HD+
Super AMOLED Super AMOLED Super AMOLED Super AMOLED
Camere spate 16 MP (f/1,7) 16 MP (f/1,7) + 5 MP (f/1,9) 13MP (f/1,9) 16MP (f/1,7) + 5 MP (f/1,9)
Camere față 16 MP (f/1,9) 24 MP (f/1,9) 8 MP (f/1,9) 16 MP (f/1,9)
Bliț Față / Spate – Bliț LED Față / Spate – Bliț LED Față / Spate – Bliț LED Față / Spate – Bliț LED
Memorie 4 GB + 32 GB / 4GB + 64GB 4 GB + 64 GB 3 GB + 32 GB / 4 GB + 64 GB 4 GB + 64 GB
Cu microSD până la 256GB Cu microSD până la 256GB Cu microSD până la 256GB Cu microSD până la 256GB
Baterie 3.000 mAh 3.500 mAh 3.000 mAh 3.500 mAh
Sistem operare Android 8.0 Oreo Android 8.0 Oreo Android 8.0 Oreo Android 8.0 Oreo

 

VIASamMobile
SURSĂSamsung News